Proiectul OUG pentru ridicarea plafonului la plățile cash. Numerarul rămâne

Plăți

A fost publicat proiectul OUG pentru ridicarea plafonului la plățile cu bani cash. Ministerul Finanțelor consideră că România nu este pregătită pentru limitarea utilizării numerarului.

Proiectul OUG pentru ridicarea plafonului la plățile cu bani cash a fost publicat de Ministerul Finanțelor, care consideră că societatea românească nu este pregătită pentru măsura limitării utilizării numerarului.

„Având în vedere reacțiile din spațiul public (...) societatea românească nu este pregătită pentru măsura limitării utilizării numerarului”, se arată în preambulul OUG.

Românii nu vor să renunțe la plățile cash

Ministerul Finanțelor a declarat că limitatea numerarului i-a îngrijorat pe cei care au mici afaceri. Mulți români au considerat că această măsură poate duce la îngreunarea relației cu furnizorii/clienții.

„Percepțiile societății au fost diverse, de la teama, eronată, de eliminare a numerarului, la îngrijorarea cu privire la îngreunarea activității zilnice, mai ales în cazul micilor afaceri, respectiv îngreunarea relației cu furnizorii/clienții, precum și cu privire la costurile suplimentare generate de comisioanele și taxele pentru procesarea plăților electronice”, se mai arată în expunerea de motive.

Ce prevede proiectul OUG

Proiectul pus în transparență prevede ca încasările efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, să fie în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană. Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei.

Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Persoanele fizice pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar.

Proiectul OUG pentru ridicarea plafonului la plățile cash. Numerarul rămâne. Sursa foto 15800671© Piotr Marcinski|Dreamstime.com

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană.

Cum se restituie banii

În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 5.000 lei, respectiv 10.000 lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.

În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 10.000 lei.Prin excepţie, în cazul în care, la data restituirii, persoanele fizice declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar, restituirea se poate face integral în numerar, indiferent de nivelul sumei care trebuie restituită.

Proiectul publicat în dezbatere publică poate fi consultat aici.