Secretarul de stat american Condoleezza Rice va merge la Moscova saptamana viitoare, unde va avea discutii cu omologul sau rus Serghei Lavrov, a anuntat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, citat de AFP.
"Sunt multe subiecte de discutat despre relatia strategica dintre Statele Unite si Rusia, de la neproliferarea nucleara la scutul antiracheta si dezvoltarea democratiei in Rusia", a declarat purtatorul de cuvant Sean McCormack.
Seful diplomatiei americane va aduce in discutie si problema Kosovo si conflictul israelo-palestinian, a adaugat el.
Rice va parasi Washingtonul lunea viitoare pentru a se afla la Moscova marti, dupa care va pleca in Orientul Mijlociu, potrivit purtatorului de cuvant, care insa nu a precizat si in ce tara.
Rice si-a amanat vizita prevazuta in Israel din cauza incertitudinilor cu privire la viitorul politic al premierului Ehud Olmert.