Starea de sănătate a președintelui yemenit, Ali Abdallah Saleh, spitalizat săptămâna trecută la Riad, după ce a fost rănit într-un atac al rebelilor, rămâne neclară. În timp ce responsabilii saudiţi anunţă că acesta este „în stare stabilă şi aşteaptă o operaţie estetică", surse medicale susţin contrariul. Potrivit acestora, Saleh nu doar că este rănit la faţă, ci şi în comă indusă artificial.
Situația liderului yemenit este mai îngrijorătoare decât au anunţat în ultimele zile autorităţile din țara sa sau presa locală, relatează site-ul RFI.fr.
Surse medicale apropiate de spitalul militar din Riad spun că preşedintele Yemenului este rănit nu doar la gât şi în zona toracelui, ci şi la cap.
În primele ore de la sosirea sa la Riad, el a fost supus unei operaţii neurochirurgicale, după care a fost transferat la Urgenţă, unde accesul este strict interzis tuturor persoanelor străine. Potrivit RFI, Ali Abdallah Saleh este ars pe o suprafaţă de 40% din corp. Pentru a-l feri de dureri, echipa medicală i-a indus în mod artificial starea de comă.
Aceste informații, dacă sunt reale, confirmă faptul că revenirea iminentă la putere a lui Saleh, anunţată de vicepreşedintele yemenit nu pare un scenariu plauzibil.