Rezultate surpriză în ultimul sondaj IMAS. Ce se întâmplă cu principale partide

Rezultate surpriză în ultimul sondaj IMAS. Ce se întâmplă cu principale partide

Ultimul sondaj IMAS realizat în luna iunie a scos la iveală diferențe față de cel din luna mai, atât în procentele PNL și PSD, dar și la celelealte partide de pe eșicherul politic. Per total, minusuri, plusuri, chiar surprize.

 

Sondajul realizat la comanda Europa FM, arată o creștere ușoară pentru PNL în ce privește opțiunile de vot ale românilor pentru alegerile parlamentare, de la 32,6% în luna mai, la 33%. În schimb, PSD scade, ajungând la 21,9%, față de 23% în luna mai.

Cei chestionați au trebuit să răspundă la întrebarea: „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament și v-ați prezenta la vot, cu ce partid ați vota”.

Este prima lună din anul 2020 în care PNL înregistrează un procentaj mai bun de la o lună la alta, după ce au scăzut constant de la 47%, din ianuarie până în luna mai.

Opțiunea de vot pentru PSD la parlamentare a scăzut, ajungând la 21,9%, față de 23% în luna mai și un maxim de 25,8% pe care îl aveau în februarie.

USR crește în iunie la 12,3%, după 11,6% luna trecută și un minim de 10% înregistrat în februarie. Sondajul arată că PLUS a înregistrat 5,8% din opțiunile de vot.

Pro România staționează în această lună, după mai multe creșteri la rând care au adus partidul la 11,2%, al patrulea în ierarhia politică, potrivit Europa FM.

UDMR scade la 3,4% din opțiunile de vot, fiind ultima formațiune din clasamenul partidelor parlamentare. ALDE este pe penultimul loc, cu 3,7%, tot în scădere, după ce în luna mai înregistra 4,2% din intențiile de vot. PMP este creditat cu 4,7%.

Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM, în perioada 5 – 27 iunie, pe un eșantion de 1010 persoane. Marja de eroare este de 3,1%.

Ne puteți urmări și pe Google News