Rezultate evaluarea națională. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a comentat rezultatele simulării evaluării naționale pentru clasa a VIII-a, unde doar 52% dintre elevi au obținut note de promovare.
„Nu aş putea să spun că sunt mulţumitoare rezultatele, dacă acestea ar fi fost rezultatele la clasa a VIII, au promovat 52%. Mi se pare că e nemulţumitor, au promovat adică au luat note mai mari de 5.
Rezultatele de la evaluarea de la a opta au fost teribil de nemulţumitoare, e un semnal de alarmă”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Digi24.
Potrivit ministrului, doar 11 copii au primit nota 10, iar rezultate mai bune s-au înregistrat la limba română, decât în cazul matematicii unde doar 36% dintre elevi au primit note peste 5.
„Strigătul meu e o rugăciune către profeosorii de matematică, să completeze lacunele”, a mai declarat Andronescu.
Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în București unde rata de promovare este de 70%.