Manchester City a pierdut, duminică, acasă, scor 0-2, confruntarea cu Wolverhampton, din etapa a 8-a a Premier League
Mare surpriză în fotbalul englez, duminică, după ce Manchester City a pierdut al doilea meci al sezonului din Premier League. Formația pregătită de Pep Guardiola a cedat pe teren propriu, scor 0-2, în fața celor de la Wolverhampton, în etapa a 8-a. Oaspeții s-au impus în finalul confruntării, datorită „dublei” reușite de Adama Traore (80 și 90+4).
După acest șoc, Manchester City pierde teren în lupta cu Liverpool. „Cetățenii” sunt pe locul al 2-lea al clasamentului, cu 16 puncte, la 8 distanță de „cormorani”.