Rezervele de heliu au scăzut atât de mult la nivelul planetei, încât specialiștii se tem că ar putea dispărea complet în următorii 20 de ani.
Vestea îngrijorătoare legată de rezervele de heliu vine de peste Ocean. Cercetătorii americani îi învinuiesc pe patronii firmelor organizatoare de petreceri că exploatează excesiv acest element. Drept pentru care, în viitor, numeroase locuri de muncă şi chiar unele tratamente medicale pot fi serios afectate.
Heliul este o resursă neregenerabilă, produsă doar de soare. În prezent, cele mai mari rezerve se găsesc în Texas, dar în ultimii ani s-au micşorat considerabil, drept pentru care costurile aferente s-au mărit, scriue Stirile protv.
Doctorul Kevin Blair, de la Universitatea din Michigan, spune că înaintea crizei cumpăra un cilindru de heliu cu 200 de dolari, iar acum a ajuns să dea mii de dolari pe acelaşi recipient.
Heliul lichid este folosit de medici în scanerele RMN, care detectează de la rupturi de ligamente, până la tumori pe creier. Scăderea proviziilor de heliu trebuie luată în serios, spune doctorul Blair, iar chimiştii şi biologii trebuie să găsească rapid o soluţie.
Kevin Blair, profesor doctor Universitatea din Michigan: “Am fost nevoiţi să modificăm unele dintre laboratoarele noastre pentru a ne asigura că aceste aparate vor continua să funcţioneze. Acum folosim azot în loc de heliu. Nu e la fel de bun, dar e sigur. ”
Poate cea mai cunoscută întrebuinţarea a heliului este umflarea baloanelor colorate la petreceri. În această perioadă, ele sunt la mare căutare în Statele Unite, acolo unde a început sezonul ceremoniilor de absolvire.