Revolta lui Răzvan Florea

Clasat pe locul şapte în proba de 200 metri spate, înotătorul dă vina pe condiţiile precare de pregătire existente în ţară.

Înotătorul Răzvan Florea (28 de ani) a terminat ieri pe locul şapte în finala probei de 200 de metri spate de la Jocurile Olimpice din Beijing. Constănţeanul a ieşit tunând şi fulgerând din piscina din „Cubul de apă“, arătând cu degetul spre sistemul din nataţia românească.

Un sistem aflat aproape de colaps, condus de Viorel Păunescu, preşedintele federaţiei, care marţi seară se afla la Istanbul, alături de echipa de fotbal Steaua Bucureşti, care a întâlnit gruparea turcă Galatasaray, în turul trei preliminar din Liga Campionilor.

„Dacă nu-mi fac bazinul de la Constanţa, mă las! La ce condiţii avem în ţară, rezultatele sunt foarte bune! O felicit pe Camelia Potec, îmi felicit colegii! La alţii apar mereu sportivi, la noi suntem o generaţie care s-a străduit cât a putut şi ea“, a tunat Florea, primul bărbat medaliat din istoria nataţiei româneşti, bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, la 200 de metri spate.

Ieri, Dragoş Coman la 1.500 metri liber şi ştafeta masculină de 4x100 metri mixt au ratat calificarea în finală.   Şase pentru Phelps În timp ce înotătorii români n-au obţinut deocamdată nicio medalie la Beijing, Michael Phelps şi-a trecut ieri în palmares al şaselea trofeu de aur la actuala ediţie a Jocurilor Olimpice.   Americanul a câştigat proba de 200 de metri mixt, stabilind totodată şi un nou record mondial - 1 minut, 54 de secunde şi 23 de sutimi.

„Oricine poate spune ce vrea. În ceea ce mă priveşte, ştiu că sunt curat. Am rezultatele testelor antidoping care atestă acest lucru“, i-a informat Phelps pe cei care îi pun la îndoială performanţele.

Corespondenţă din Beijing