Revolta din SUA: Cum a reacționat dreapta pro-Trump din UE

Revolta din SUA: Cum a reacționat dreapta pro-Trump din UE

Revolta din SUA: Cum a reacționat dreapta pro-Trump din UE. Liderii extremei-drepte europene, care îl sprijină pe Donald Trump, președintele SUA încă în funcție, au condamnat violența susținătorilor săi care au pătruns în clădirea Capitoliului din Washington, dar au evitat să pună vina pe umerii persoanei care i-a incitat.

Revolta din SUA: Cum a reacționat dreapta pro-Trump din UE.

Miercuri, mii de protestatari au pătruns în această clădire emblematică la puțin timp după ce Trump li s-a adresat din fața Casei Albe, unde el a refuzat să-și recunoască înfrângerea în fața președintelui ales, Joe Biden, pretinzând din nou că alegerile din noiembrie au fost fraudate.

Violetele proteste, care s-au soldat cu cel puțin patru morți, au fost considerate la nivel mondial drept un “atac efectiv la adresa democrației americane”.

Admiratorii europeni ai lui Trump, precum Tino Chrupalla, din partea partidului german AfD (Alternativa pentru Germania, n. red.), liderul olandez de extremă-dreaptă Geert Wilders sau populistul Italian Matteo Salvini, au condamnat acțiunile protestatarilor.

Totuși, ei au evitat să arate cu degetul spre Trump – ale cărui recente declarații publice și din mediile de socializare au fost considerate drept incitări și apeluri la violență pe baza unei dezinformări fără probe.

Nici aliații lui Trump n-au mai făcut declarații

În același timp, mai mulți dintre obișnuiții aliați europeni ai lui Trump, precum populistul ungar Viktor Orban sau naționalistul flamand Tom van Groeken, au evitat să facă vreo declarație.

Marine Le Pen, o politiciană anti-UE din cadrul partidului francez Adunarea Națională, care calificase victoria lui Trump din 2016 drept “o nouă piatră la fundația unei lumi noi”, a spus că “Trump trebuie să condamne cele întâmplate”, punând însă sub semnul întrebării cenzura impusă în mediile de socializare.

“Consider că într-o democrație avem dreptul să protestăm și să demonstrăm, dar într-un mod pașnic. Orice violență menită să submineze procesul democratic este inacceptabilă”, a adăugat ea.

Revolta din SUA: Cum a reacționat dreapta pro-Trump din UE.

Liderul partidului Brexit din Regatul Unit, Nigel Farage, care se laudă cu strânsa prietenie care îl leagă de Trump, a lansat pe Twitter o declarație care s-a restrâns la un minim de cuvinte și în care afirmă că “devastarea Colinei Capitoliului e o greșeală”, iar protestatarii trebuie să plece.

La rândul său, premierul Republicii Cehe, Andrej Babis, deseori pe placul președintelui SUA din cauza opiniilor sale pe tema imigrației și a mediilor de afaceri, a spus și el că “ceea ce s-a întâmplat în SUA e un lucru inacceptabil, reprezentând un atac fără precedent la adresa democrației“. “Patru vieți s-au pierdut inutil, iar esența însăși a procesului democratic a fost afectată“, a mai spus el.

Liderul partidului spaniol de extremă-dreaptă Vox, Santiago Abascal, poreclit ‘Trump al Spaniei’, a comparat evenimentele de la Washington cu cele din țara sa, acuzându-l pe vicepreședintele spaniol că, în trecut, i-a chemat pe protestatari să intre în clădirea Congresului spaniol, iar guvernul catalan a fost acuzat că a luat cu asalt parlamentul Cataloniei. Cu toate astea, el a pledat pentru reinstaurarea ordinii, avertizând că “democrațiile occidentale trebuie să-și manifeste forța împotriva unor revoluții pe care elitele le promovează din prostie”.

Premierul naționalist al Sloveniei, Janez Jansa, care, anul trecut, , încă dinaintea apariției rezultatelor oficiale, a declarat că “e destul de clar” că Trump a câștigat alegerile din 2020, a condamnat scenele respingătoare și violențele de la Washington, dar le-a asemănat oarecum cu protestele Stângii.

“Sperăm că democrația americană este rezistentă, adânc înrădăcinată și va depăși această criză. Democrația presupune proteste pașnice, iar violența și amenințările cu moartea – indiferent dacă vin din partea Dreptei sau a Stângii – sunt întotdeauna o greșeală“, a scris el pe Twitter.

Partidul Democrat a organizat revolta

În același timp, presa care sprijină guvernul ungar a acuzat în mod fals Partidul Democrat din SUA că ar fi organizat revolta, afirmând că, „după alegerile scandaloase din noiembrie, președinția lui Joe Biden a provocat un haos total”.

Fostul șef al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că aceste incidente trebuie să trezească Europa la realitate. „Trumpi sunt peste tot, așa că, separat sau laolaltă, toată lumea trebuie să-și apere Capitoliul”.

Joi, după ce Congresul SUA a proclamat oficial victoria lui Biden, președintele Trump a spus într-o declarație că, pe 20 ianuarie. „tranziția va decurge în ordine”.

Articol de Elena Sanchez Nicolas

Traducerea: Alexandru Danga

Ne puteți urmări și pe Google News