REVISTA PRESEI: Dezvăluiri incredibile despre Mircea Negulescu, procurorul care îl jignea pe Procurorul General/DOCUMENT SURPRIZĂ trimis de Grindeanu la Parlament, după ce Dragnea a făcut comisie de anchetă pentru bugetul lui Cioloş
- Maria Anghel
- 16 februarie 2017, 08:37
REVISTA PRESEI: Dezvăluiri incredibile despre Mircea Negulescu, procurorul care îl jignea pe Procurorul General/DOCUMENT SURPRIZĂ trimis de Grindeanu la Parlament, după ce Dragnea a făcut comisie de anchetă pentru bugetul lui Cioloş.
Contre între ministrul Comunicațiilor Și ANAF: Ministrul Augustin Jianu respinge demersul ANAF de a obține datele deținătorilor de domenii de internet.ro.
Ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, dezaprobă maniera în care ANAF a anunțat marți că va încheia un protocol de colaborare cu ICI în vederea obșinerii datelor de identificare a deținătorilor de domenii de internet .ro. "Din ce înțeleg este un demers al cabinetului trecut, care până în prezent nu mi-a fost adus la cunoștință (am aflat de el din presă)", a declarat pentru HotNews.ro ministrul.
"Nu va exista niciun astfel de demers fără o studiere temeinică a bazei legale, fără o consultare și o comunicare publică pe această temă", a spus ministrul, atenționând asupra pericolului de a se încălca legislația datelor cu caracter personal.
Dezvăluiri incredibile despre Mircea Negulescu, procurorul care îl jignea pe Procurorul General
Conform Antena 3, Procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti, înregistrat în timp ce îl jignea pe procurorul general Augustin Lazăr şi se lăuda că a arestat jumătate din ţară şi-a dat demisia. Anunţul a fost făcut de DNA. ”Având în vedere apariția în spațiul public a unei înregistrări audio conținând un dialog atribuit unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Ploiești și unei alte persoane, la data de 15 februarie 2017, s-a înregistrat cererea formulată de magistratul respectiv de încetare a activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Această cerere a fost transmisă Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, spre competentă soluționare”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), emis miercuri.
După apariţia acestor înregistrării audio, procurorul general a cerut o anchetă disciplinară de urgenţă în cazul Negulescu.
DOCUMENT SURPRIZĂ trimis de Grindeanu la Parlament, după ce Dragnea a făcut comisie de anchetă pentru bugetul lui Cioloş
În vreme ce la iniţiativa lui Liviu Dragnea parlamentarii PSD au făcut comisie de anchetă ca să caute cele 10 miliarde, care ar lipsi din bugetul Guvernului Cioloş, premierul Sorin Grindeanu a transmis la Parlament un aviz favorabil pentru aprobarea ordonanţei fostului executiv privind rectificarea bugetară, relatează Gândul.
Ce se întâmplă acum la ruinele clubului Bamboo. Este o ”mină de aur”
Mormanul de fiare calcinate rămas în urma incendiului care a mistuit clubul Bamboo nu poate fi răscolit de criminaliști în căutare de probe, din cauza unei iminente prăbușiri a construcției. Însă, chiar dacă este păzit zi și noapte, Bamboo a ajuns ținta hoților de fier vechi care nu se tem de nimic și dau târcoale ”minei de aur” care le poate băga în buzunar o grămadă de bani, potrivit Libertatea.ro. Astfel, ruinele clubului Bamboo sunt ”ciopârțite” de hoții de fier vechi.
Răspunsul Primăriei Capitalei în legătură cu amendarea protestatarilor care şi-au adus copiii în Piaţa Victoriei
"Având în vedere articolele publicate în mass-media, precum și informațiile apărute 'pe surse' pe rețelele de socializare potrivit cărora primarul general, Gabriela Firea, 'intenționează să sancționeze protestatarii care au venit la manifestații cu copiii', Biroul de Presă al Primăriei Capitalei este împuternicit să facă următoarele precizări: Primarul general Gabriela Firea nu și-a exprimat niciodată, direct sau aluziv, intenția de a dispune aplicarea de amenzi participanților la evenimentele de stradă din ultima perioadă. Sursele anonime invocate de autorii articolului nu există, ci sunt doar menționate pentru a da o brumă de credibilitate unor afirmații făcute cu rea credință, în cadrul unei campanii de denigrare sistematică a primarului general", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei, citat de Jurnalul Național.