Revelion de fotbaliști. Petrecere de fițe și promisiuni în Dubai

Destracție cu ștaif în Emiratele Arabe Unite pentru jucătorii Alexandru Mitriţă, Alex Băluţă şi Cristian Bărbuţ şi patronul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, cărora li s-a alăturat Adi Mutu și antrenorul Laurențiu Reghecampf.

Alex Băluţă şi Diana, nu vor uita niciodată trecerea din 2019 în anul 2020 pentru că şi-a cerut logodnica de soţie. Iar răspunsul a fost DA, desigur.

Chiar dacă a stat tot anul departe de casă, Adrian Mutu a preferat să petreacă Revelionul tot în Dubai.

Cristi Bărbuţ îşi încarcă bateriile pentru un sezon de foc care îl aşteaptă cu Universitatea Craiova, în timp ce Alexandru Mitriţă probabil că s-a plictisit de vacanţa extrem de lungă pe care o are între campionate la New York City. A încheiat sezonul cu echipa americană pe 24 octombrie, iar startul noii ediţii este prevăzut pentru 29 februarie.

Şi familia Reghecampf a petrecut la Dubai. Soţia lui Reghe, Anamaria Prodan, a zburat la Dubai alături de copii. Impresarul a postat pe Instagram mai multe poze în familie plus una cu un buchet imens de trandafiri, primit, probabil, de la Reghecampf.

Reghecampf antrenează echipa Al Wasl, din EAU, în timp ce Adrian Mutu este la echipa de tineret a celor de la Al Wahda, acolo unde a ajuns în 2018 alături de Reghecampf, informează digisport.ro.