Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa.
O amplă retrospectivă îi va fi dedicată cineastului român, cuprinzând 12 filme, o expoziție cu afișele peliculelor sale, fotografii de la filmare și alte documente inedite aduse pentru prima dată în fața publicului. Regizorul se va întâlni la Cluj cu tinerii cineaști și cinefili și va fi prezent la proiecția de gală a filmului Probă de microfon (1980).
„Probă de microfon vorbește despre acele momente de adevăr care răzbat în situații controlate și ritualizate cum ar fi interviurile TV – momente în care pe fațada socială apare o fisură ce dezvăluie o altă realitate, ascunsă privirii”, scrie Richard Peña, fost director de programe al Film Society of Lincoln Center și președintele comitetului de selecție al New York Film Festival timp de 25 ani, un susținător devotat al cinema-ului românesc și admirator al operei lui Mircea Daneliuc.
Născut în 1943 în Hotin, azi Ucraina, Daneliuc a urmat inițial studii de filologie, apoi a absolvit cursurile de regie de film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1972. Cu o carieră care cuprinde 17 lungmetraje, dintre care 16 semnate și în calitate de scenarist, 11 apariții ca actor, opt piese de teatru scrise și patru regizate, romane și volume de proză scurtă, Mircea Daneliuc este considerat unul dintre cei mai importanți artiști români. Renumit pentru filmele subversive lansate în timpul regimului comunist, pentru umorul negru și satira necruțătoare a unei societăți bolnave, ghidată de legi absurde, Daneliuc se inspiră permanent din actualitate, dând glas propriilor nemulțumiri și dezamăgiri.
La TIFF, spectatorii vor (re)descoperi câteva dintre cele mai importante filme semnate de Mircea Daneliuc, în copii noi, digitalizate, cu subtitrări noi în limba engleză, pregătite să fie reintroduse în circuitul internațional. În cadrul retrospectivei vor fi proiectate 12 filme cuprinzând toate etapele carierei sale: Cursa (1975), Vânătoarea de vulpi (1980), Probă de microfon (1980), Croaziera (1981), Glissando (1984), Iacob (1988), A unsprezecea poruncă (1991), Patul conjugal (1993), Această lehamite (1994), Senatorul melcilor (1995), Cele ce plutesc (2009) și scurtmetrajul său de absolvire, Dus-întors (1972).
Filmele sale au intrat în selecția unora dintre cele mai mari festivaluri, încă de la debut: Cursa a fost proiectat la Belgrad, Cairo, New Delhi, Moscova, Barcelona, Senatorul melcilor a concurat pentru Palme d’Or, în 1995; Glissando a fost selecționat la Veneția; Vânătoarea de vulpi, Iacob și Patul conjugal au participat la Berlin, iar Probă de microfon a fost prezentat la Atena, Los Angeles și Roma. Iacob a primit și două nominalizări la premiile Academiei Europene de Film, pentru Cel mai bun film și Cel mai bun actor (Dorel Vișan), în 1988. Daneliuc a colaborat constant cu actori ca Mircea Albulescu, Tora Vasilescu, Mircea Diaconu, Ștefan Iordache, Cecilia Bârbora, Valeria Seciu, Gina Patrichi, Gheorghe Dinică, Coca Bloos, Olga Tudorache, Clara Vodă.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie 2015, Cluj-Napoca) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei