Retragerea americanilor din Irak provoacă dileme la Bucureşti

Retragerea americanilor din Irak provoacă dileme la Bucureşti

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană a declarat pentru Mediafax că autorităţile române trebuie să reflecteze la un calendar de retragere a trupelor româneşti din Irak, convenit cu SUA şi într-un context strategic care ar presupune "angajare suplimentară" în Afganistan.

"Este clar că, în acest moment, în condiţiile în care Administraţia americană a anunţat un calendar, este absolut legitim ca autorităţile române să se aplece asupra unui calendar de retragere – evident, convenit cu partea americană - dar care trebuie să aibă termene precise şi tot ce înseamnă consecinţe din punct de vedere al planificării strategice a prezenţei româneşti pe teatrele de operaţiuni din străinătate, în condiţiile în care, mai mult ca sigur, presiunea de angajare suplimentară în Afganistan va creşte”, a subliniat Geoană.

În context, merită precizat că Mircea Geoană este şi vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Americanii nu prea mai vor trupe europene în Afganistan Dacă declaraţiile referitoare la retragerea din Irak vin în întâmpinarea deciziei Washingtonului de a-şi scoate trupele din zonă, chestiunile tangenţiale referitoare la acţiunea militară din Afganistan sunt în contradicţie cu „vântul” care bate dinspre administraţia Obama.

Nu mai departe de joi, expertul militar american Jeremy Shapiro a „ieşit” cu o serie de declaraţii „la baionetă”, într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel. „Efortul european a fost pur şi simplu consternant în Afganistan. În unele privinţe, am sta mult mai bine dacă partenerii noştri n-ar fi făcut nimic.

Aici e una din marile probleme ale regiunii: o mulţime de eforturi sunt pur şi simplu irosite. Avem nevoie de eficienţă şi cred că pentru asta pledează la ora actuală şi Washingtonul. Europenii pur şi simplu n-au înţeles miza regiunii. Întreaga focusare pe trimiterea de trupe neglijează ceea ce se întâmplă cu adevărat în Afganistan.

Americanii nu mai vor alte câteva mii de trupe care să orbecăie prin regiune. Din acest motiv, Washingtonul e gata să sprijine întregul efort militar pe cont propriu, pentru a obţine un control îmbunătăţit. Mişcarea poate afecta serios solidaritatea transatlantică, dar este probabil lucrul necesar pentru rezolvarea situaţiei de acolo”, a precizat americanul.

Citiţi şi: Combatanţii americani vor părăsi Irakul în august 2010 Irakul e gata să meargă pe propriile picioare

Mirajul Afganistan, între onoare şi moarte

Ne puteți urmări și pe Google News