Postul este o încercare grea pentru gospodine care sunt nevoite să gătească fără carne, lapte, ouă și alte derivate timp de 40 de zile. Este o provocare și mai mare atunci când ai poftă de ceva dulce făcut în casă.
Rețete. Postul e perioadă complicată pentru gospodine pentru că ele nu pot găti cu anumite ingrediente. Este și mai greu atunci când membrii din familia ta îți cer un preparat dulce făcut în casă. Totuși, există soluții pentru această problemă. Gogoșile simple sau cornulețele cu rahat sunt un adevărat deliciu.
Rețete de post
Pentru rețeta de gogoși simple vei avea nevoie de următoarele ingrediente: 500 grame făină, 250 mililitri apă calduță, 50 mililitri ulei, 25 grame drojdie proaspătă, o jumătate de linguriță de sare, două-trei linguri de zahăr, o linguriță de extract de lămâie, rom sau vanilie (după preferință), ulei pentru prăjit și zahăr pudră pentru decor.
Cum se prepară gogoșile de post
Pentru început trebuie să amesteci într-un castron făina, sarea și zahărul. Ulterior, încorporează și drojdia pe care ai dizolvat-o în prealabil în puțină apă călduță. După ce ai făcut acest pas, poți adăuga de restul de apă și esența aleasă. Frământă compoziția obținută până vei obține un aluat omogen care este ușor lipicios. Adaugă treptat uleiul și frământă până când aluatul nu se mai lipește de mâini.
Ulterior, acoperă aluatul cu un prosop și lasă-l la dospit până își dublează volumul. Îl poți lăsa aproximativ o oră după care îl vei scoate pe blatul de lucru uns cu puțin ulei. Frământă bine aluatul pentru va ieși aerul și întinde-l într-o foaie de circa 0,5 cm grosime. Acum trebuie să decupezi formele dorite și să mai lași puțin pe masă gogoșile pentru a mai crește. Ultimul pas este să prăjești gogoșile în baie de ulei încins. Se scot pe un prosop de hârtie, care va absorbi excesul de ulei, și, cât sunt încă fierbinți, se tăvălesc prin zahăr pudră.
Cornulețe de post cu rahat
O altă rețetă de post pe care trebuie să o încerci sunt cornulețele cu rahat. Pentru ele vei avea nevoie de următoarele igrediente: un pachet de margarină, 500 grame făină, un plic de praf de copt, zeamă de lămâie, un praf de sare și rahat. În primul rând trebuie să amesteci margarina care este la temperatura camerei cu un praf de sare. Adaugă treptat făina cernută și amestecată în prealabil cu praful de copt stins cu zeamă de lămâie.
Vei frământa compoziția obținută până se obține un aluat tare și omogen. Ulterior, întinde-l într-o foaie nu prea groasă pe care o vei tăia în pătrate cu latura de circa cinci centimetri. Pe fiecare pătrat de aluat se pune o bucățică de rahat, apoi se rulează aluatul pe diagonală, pentru a forma cornulețele. Așază cornulețele într-o tavă tapetată cu hârtie pentru copt și bagă-le la cuptor aproximativ 15 minute. Mai trebuie doar să le tăvălești prin zahăr când încă sunt fierbinți, notează Libertatea.