Reţea care obliga copii români să fure, anihilată la Milano

Autorităţile italiene au prins o reţea care se ocupa cu traficul de copii aduşi din România, transmite presa din Peninsula.

Minorii erau obligaţi să comită furturi la Milano, Paris, Nisa, Rimini şi Veneţia. "Mici sclavi. Legaţi, ameninţaţi, bătuţi, cumpăraţi de la familiile din România şi transportaţi în camioane, precum mărfurile.", comentează site-ul Cronacaqui.it.             Potrivit sursei citate, copiii aveau vărste cuprinse între 8 şi 13 ani. Aceştia erau obligaţi să fure în Milano, în cursul iernii, după care erau mutaţi pentru a opera în restul anului la Paris, Nisa, Rimini şi Veneţia, în funcţie de perioadele în care turiştii veneau în aceste oraşe. Fiecare copil reuşea să strângă aproximativ 800 de euro pe zi, bani care erau trimişi în România prin intermediul unor curieri.  

"Dacă nu furam mă ameninţau că îmi vor rupe braţele", povesteşte Ştefan, un copil de 12 ani luat din România şi adus la Milano. "Am fost adus de doi români, soţ şi soţie, în martie-aprilie 2006. Am fost răpit din Craiova şi adus direct aici, unde am fost pus să fur. Altfel îmi rupeau braţele. Mi-au luat paşaportul. De fiecare dată când am vrut să ma întorc acasă m-au bătut", povesteşte copilul, potrivit sursei citate.             Reţeaua avea o organizare ierarhică. La bază erau cei care se ocupau de recrutarea copiilor, identificând familiile de români dornice să îi vândă. Alţi membri îi transportau în Italia, unde erau obligaţi să comită furturi, fiind supravegheaţi tot timpul pentru a nu fugi.             De curând, în urma unei razii a poliţieri din Milano, 19 români au fost arestaţi. Aceştia supravegheau 34 de copii romi, obligaţi să fure în Gara Centrală din oraş.