În urma caniculei din ultimele zile, autoritățile au decis să instituie restricții de circulație pe mai multe drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi în mai multe județe, pe întreaga durată a zilei de vineri. Măsurile vor rămâne în vigoare și în timpul weekend-ului.
Centrul Infotrafic transmite că această măsură este impusă pentru a preveni deteriorările cauzate de traficul greu și pentru a evita deformările ireversibile ale straturilor rutiere, care pot duce la pierderea stabilității acestora.
Restricții de circulație în mai multe județe din țară
Restricțiile sunt valabile pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele Alba, Arad, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Olt, Sibiu, Teleorman și Timiș.
Aceste restricții de circulație vor fi valabile pe tot parcursul zilei de vineri, în intervalul orar 10.00-22.00.
În consecință, autovehiculele cu o masă maximă autorizată mai mare de 7,5 tone vor avea restricții de circulație, cu excepțiile următoare:
- transporturilor de persoane;
- transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală sau vegetală;
- vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
- transporturi funerare;
- transporturi poștale;
- transporturi de echipamente de prim ajutor;
- transporturi pentru distribuire de carburanți;
- transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
- transporturi pentru tractări vehicule avariate;
- transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
- transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
- transporturi de apă îmbuteliată;
- transporturi produse provenite din exploatări agricole;
- transporturi militare implicate în exerciții multinaționale, potrivit Centrului Infotrafic.
Măsurile, în vigoare și pe timp de weekend
De asemenea, CNAIR anunță că aceste restricții de circulație vor continua și în zilele următoare.
În data de 23.06.2024, în intervalul orar 10.00-20.00, se vor impune restricții pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele Ilfov, Prahova, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Olt, Caraș-Severin, Ialomița și Călărași.
Marți, 24 iunie 2024, în același interval orar, vor fi impuse restricții de circulație pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele Ilfov, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Olt, Caraș-Severin, Ialomița și Călărași.