Duminică, 15 mai, va avea loc în capitală un eveniment sportiv de anvergură, OMV Petrom Semimaratonul Bucureşti, iar o parte din arterele principale de circulaţie vor fi închise. De asememenea, pentru a evita orice fel de incident neplăcut, poliţiştii îi sfătuiesc şi pe pietoni să circule doar pe trotuare şi să traverseze strada prin locurile marcate trecerii.
Astfel, între orele 6.30 – 15.30, restricţionarea circulaţiei rutiere va avea loc pe traseul Piaţa Constituţiei – bd. Libertăţii – rond Coşbuc (cu întoarcere în jurul rondului, pentru care se va restricţiona circulaţia doar în momentul trecerii plutonului de alergători) – bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia – bd. Decebal – Piaţa Hurmuzachi – bd. Basarabia (până la bd. Chişinău) – bd. Basarabia – Stadionul „Naţional Arena” – bd. Basarabia – Piaţa Hurmuzachi – bd. Decebal – Piaţa Alba Iulia – bd. Unirii – Piaţa Constituţiei – bd. Libertăţii – bd. Naţiunile Unite – Piaţa Naţiunile Unite – Splaiul Independenţei – str. Halelor (până la bd. I.C. Brătianu), – Splaiul Independenţei – Calea Victoriei (până la str. Matei Millo) – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei (cu întoarcere la Pod Eroilor) – Splaiul Independenţei – bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei, transmite Realitatea.
Pe tot traseul, se va asigura o bandă pentru accesul autovehiculelor destinate situaţiilor de urgenţă.
Agenţii de poliţie solicită şoferilor să evite pe cât posibil zona adiacentă evenimentului, iar, pentru a descongestiona traficul să se orienteze către mijloacele de transport în comun. Pietonii sunt rugaţi să circule doar pe trotuare şi să traverseze prin zonele special marcate.