Reşiţa a câştigat definitiv Challenge Cup

Deşi pierduse în prima manşă pe teren propriu, echipa bănăţeană a învins ieri, la Suceava, cucerind trofeul a treia oară consecutiv.

Prima finală europeană românească din istoria handbalului masculin a fost adjudecată de UCM Reşiţa, care a cucerit ieri Cupa Challenge după ce a învins în deplasare, scor 25-20 (17-12), echipa CSU Suceava. Bătută în prima manşă, chiar acasă, cu 25-27, Reşiţa şi-a luat în serios statutul de deţinătoare a trofeului şi a făcut instrucţie cu moldovenii lui Petru Ghervan, care nu au putut ţine niciun moment ritmul partidei.

Acesta este cel de-al treilea succes consecutiv în Challenge Cup pentru UCM Reşiţa, care intră astfel definitiv în posesia trofeului. De la anul, trupa lui Aihan Omer nu va mai evolua în Challenge Cup, UCM Reşiţa fiind înscrisă în Cupa EHF.   Gazdele au condus doar o dată

Meciul a început foarte bine pentru CSU Suceava, care a deschis scorul prin veteranul Bibirig, în minutul 3. A fost însă singurul moment al partidei când gazdele au fost în avantaj pe tabela de marcaj. Oamenii lui Omer au egalat şi nu au mai cedat iniţiativa până la final. Diferenţa de scor a crescut în permanenţă în favoarea bănăţenilor, graţie apărării excelente şi a atacurilor finalizate într-un procent foarte ridicat. În plus, atunci când defensiva a fost depăşită, portarul Damianovici a făcut minuni în poartă.   La pauză, scorul le era favorabil oaspeţilor, 17-12. Momentul psihologic al primei părţi a jocului l-a constituit eliminarea lui Bursuc, după un fault dur, din spate, al suceveanului asupra lui Butulija. În ultimele zece minute ale finalei, moldovenii au avut o tresărire de orgoliu şi au reuşit să se apropie de USM Reşiţa la patru goluri. Omer: “Sunt foarte mulţumit”

Într-un final senzaţional, UCM s-a distrat cu CSU Suceava, care şi-a trecut totuşi în cont prezenţa într-o finală europeană, cea mai bună performanţă din istoria clubului. Aihan Omer s-a impus şi în duelul tehnicienilor în faţa “secundului” său de la naţională, Petru Ghervan. “Sunt fericit şi foarte mulţumit”, a declarat, la final, Aihan Omer.

AFACERE ÎN FAMILIE România s-a îndrăgostit de trofeu

Succesul repurtat ieri de UCM Reşiţa a fost al treilea consecutiv în Challenge Cup, competiţie care a devenit în ultimii ani o afacere sută la sută românească. De patru ani, trofeul are domiciliul în România. În 2006, Steaua a fost formaţia care câştiga competiţia. Cupa Challenge este preferata din ultima vreme a echipelor noastre de club, care beneficiază şi de faptul că reprezentantele handbalului mare nu au, prin regulament, acces în această competiţie.