Republicanul Mitt Romney - discurs ferm, proiecte slabe
- Paul Ciocoiu
- 3 septembrie 2012, 12:53
Rivalul democratului Barack Obama la prezidenţialele din toamnă a acceptat joi seară nominalizarea partidului printr-un discurs impetuos, dar puţin convingător
Presa americană a criticat discursul înflăcărat al lui Mitt Romney, rostit joi seară la încheierea Convenţiei Partidului Republican. Fostul guvernator de Massachusetts a acceptat să fie desemnat candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie, când se va confrunta cu actualul preşedinte democrat Barack Obama. În discursul său, Romney a încercat săşi umanizeze imaginea, vorbind despre familie şi despre credinţa sa mormonă. "Aş fi dorit ca Obama să reuşească pentru că vreau ca America să reuşească" a continuat el, acuzându-l pe actualul lider democrat că "promisiunile sale au lăsat locul dezamăgirii şi divizării, ceea ce nu vom accepta". El s-a angajat să redreseze economia americană şi a prezentat un plan în cinci puncte prin care promite cearea a 12 milioane de locuri de muncă. Romney a mai criticat prestaţia lui Obama în materie de politică externă, deşi aceasta este tocmai slăbiciunea candidatului republican, acuzându-l că a trădat aliaţi precum Polonia şi Israelul, că a fost prea flexibil cu Rusia şi că a ignorat dosarul nuclear iranian. Romney, un om de afaceri de succes, este lipsit de carismă, el mai candidând pentru investitura republicană şi în anul 2008, când a pierdut în favoarea lui John McCain. Atacuri, fără planuri "Romney a ratat şansa de a-şi prezenta în mod convingător agenda electorală, dându- i astfel ocazia lui Barack Obama de a replica săptămâna viitoare printr-un mesaj clar" au scris editorialiştii de la publicaţia Boston Globe. Discursul lui Romney a abundat în promisiuni rosite deja şi în atacuri împotriva actualui lider democrat, lăsând impresia că discursul a fost croit doar pentru a-şi consolida propria imagine. "Un discurs generic", a scris şi Washington Post. De altfel, mulţi jurnalişti au apreciat că prestaţia serii de joi nu i-a aparţinut lui Romney, ci actorului Clint Eastwood, care a ţinut şi el un discurs la Convenţia Republicană. Romney a tunat şi fulgerat împotriva lui Obama, însă mulţi aşteptau soluţii de la candidatul republican