Republica Moldova și Ucraina insistă să avanseze împreună spre UE. Ce ar vrea Bruxelles-ul

Republica Moldova și Ucraina insistă să avanseze împreună spre UE. Ce ar vrea Bruxelles-ulUE, Ucraina și Republica Moldova. Sursa foto: agora.md

Republica Moldova. Republica Moldova și Ucraina insistă să avanseze împreună pe calea aderării la Uniunea Europeană. În cadrul unei conferințe de presă susținută la Chișinău, vicepremierul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, și omoloaga ei din Ucraina și-au reafirmat angajamentul de a avansa împreună pe acest drum. Declarațiile au fost făcute după ce, recent, comisarul european pentru extindere, Mara Kos, a declarat că Bruxelles-ul ia în calcul decuplarea.

Sursa foto/gov.md

Chișinăul și Kievul refuză separarea în procesul de aderare

Vicepremierul moldovean pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că Uniunea Europeană este un proiect născut din dorința de a nu repeta ororile războiului. Iar atât Republica Moldova, cât și Ucraina privesc UE ca pe un proiect de pace din care vor să facă parte.

La rândul său, viceprim-ministra pentru Integrare europeană și euroatlantică a Ucrainei, Olha Stefanishyna, a reafirmat angajamentul Ucrainei de a avansa împreună cu Republica Moldova pe calea spre UE.  Mai mult, ea a precizat că Ucraina lucrează intens pentru a-și îndeplini agenda de reforme.

”Obiectivul comun al Ucrainei și Republicii Moldova trebuie să rămână neschimbat. În iunie 2022, țările și-au asumat să meargă împreună înainte, indiferent de circumstanțe. Moldova poate conta oricând pe Ucraina”, a declarat Olha Stefanishyna.

Marta Kos: Uniunea Europeană ar putea rupe tandemul Republica Moldova–Ucraina în procesul de aderare

În cadrul unui interviu oferit pentru Europa Liberă, comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat că Uniunea Europeană ar putea rupe tandemul Republica Moldova–Ucraina în procesul de aderare. Ea a precizat că acest lucru ar urma să se întâmple în contextul în care eforturile Ucrainei de a adera la blocul comunitar sunt blocate de Ungaria.

Sursa foto: Uniunea Europeană

Discutăm deja cu statele membre ce este de făcut, pentru că niciun stat membru nu se opune deschiderii primului grup de capitole de negociere cu Moldova”, a declarat Marta Kos cu precizarea că Ungaria se opune doar aderării Ucrainei.