Partenerii internaționali apreciază eforturile depuse de Republica Moldova, de reformare a sectorului forestier și adoptare a unor politici și programe naționale pentru extinderea fondului forestier. Aceștia s-au arătat disponibilitatea să sprijine Basarabia în implementarea politicilor internaționale de mediu în domeniul forestier.
Un domeniu extrem de important și pe care se pune mare accent, mai ales în perspectiva aderării țării la structurile Uniunii Europene.
Republica Moldova, lăudată pentru eforturile în domeniul forestier. Reforma are rezultate concrete
Despre aceasta s-a vorbit în cadrul celui de-al 19-lea Forum al Naţiunilor Unite pentru Păduri (UNFF19), desfășurat în această săptămână la New York, cu participarea ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu. Oficialul a continuat întâlnirile bilaterale cu Albert Peter, Manager de practici, Banca Mondială, Adam Fullerton, Specialist în Programul de Politici Internaționale, Serviciul Forestier al SUA, Achim Steiner, Administratorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, precum și cu Glenn Hargrove, ministru Adjunct al Resurselor Naturale din Canada, Dan Ericsson, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Rurale și Infrastructurii al Suediei, și Wenche Westberg, secretar de Stat la Ministerul Agriculturii și Alimentației din Norvegia.
Oficialul din Republica Moldova a vorbit și despre cât de importantă este cooperarea internaționale în promovarea practicilor durabile de protejare a mediului. De asemenea, el a mai promis să oficialii din Basarabia vor avea acest lucru printre priorități.
„Vom intensifica cooperarea pentru a crea un mediu sănătos și rezilient pentru generațiile viitoare”
„Cu certitudine, efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai simțite, iar noi avem obligația de a reacționa prompt la problemele curente și să implementăm cât mai urgent măsuri concrete pentru a răspunde provocărilor viitoare. Prin dialog și parteneriate vom intensifica cooperarea pentru a crea un mediu sănătos și rezilient pentru generațiile viitoare”, a menționat Sergiu Lazarencu.
Ca urmare, Ministerul Mediului al Republicii Moldova va organiza întrevederi cu reprezentanții organizațiilor sus menționate, pentru a implementa acțiunile și planurile agreate în cadrul întrevederilor, după cum notează moldpres.md.