Republica Moldova - experimentul țarist și sovietic

Republica Moldova - experimentul țarist și sovietic

Republica Moldova - experimentul țarist și sovietic. Pur și simplu, Moldova dintre Prut și Nistru a devenit în intervalul 1812-1991 (cu scurte perioade - 1856-1878,  1918-1940, 1941-1944 de întrerupere) un uriaș experiment țarist și sovietic.

Țarii au vrut să aibă mai mult grâu, sovieticii au urmărit același scop.

Republica Moldova - experimentul țarist

Basarabia a fost anexată în 1812 devenind gubernie țaristă de margine, adică oblastie. La 1812, Țarul Alexandru I anexează Basarabia. Mentorul lui elvețian n-a prea fost încântat când i s-a cerut opinia. Elvețianul spunea că practicând agricultura intensivă în Crimeea și zona Crimeea-Odessa. va ieși mai mult grâu decât din Basarabia. Dar rușii doreau pământ, nu conta cât costa să-l controleze, el să fie acolo.

Populația românească a fost mancurtizată, adică i s-a impus cultura rusă, ortodoxă, grafia chirilică, au fost aduși locuitori de alte etnii, iar elementele naționaliste au fost duse în Siberia. Așadar, înainte să devină Republica Moldova, Basarabia a fost un experiment țarist, unul de graniță și unul agricol.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așa se face că în Basarabia, a înflorit la începutul secolului XX mișcarea bolșevică, deoarece se considera că existau exploatatori și exploatați. Mulți naționaliști români au venit la Iași și la București, alții au continuat să lupte pentru spiritul românesc, fapt ce s-a văzut la Unirea din 1918.

Republica Mold0va experimentul sovietic

Sovieticii au reluat ocuparea Basarabiei din 1944 și până în 1991, sub forma unei republici sovietice. După moartea lui Stalin, Nikita Hrusciov decide că URSS trebuie să câștige cursa spațială, cursa înarmărilor și cursa agricolă. Republica Moldova devine proiectul „Ogorod Sovietskom  Saiuza” - „Grădina de legume a URSS”.

Nikita Hrusciov oferă savanților agronomi, savanților care cercetau stimularea chimică a creșterii plantelor pământul Basarabiei, adică al Republicii Moldova. Radiațiile Gamma (Gamma Pole - Câmpul Gamma) au fost folosite pentru a accelera creșterea plantelor, pomilor, de a tripla producția.

Nimeni nu mai știe astăzi ce s-a ales de experimentul respectiv și nici câți oameni au murit de cancer cauzat de radiații, pentru că experimentele au fost la fel de periculoase în timp ca explozia de la Cernobîl din Ucraina Sovietică.

Moștenirea sovietică a rămas

Politic, economic dar și agricol ori științific, Republica Moldova a rămas sovietizată. La fel, au rămas și radiațiile gamma care voiau să amplifice visul sovietic al unei mega-agriculturi comuniste în Moldova dintre Prut și Nistru.

Sursa foto: Arhivă

Revista presei