În cadrul întâlnirii pe care ministrul de Externe din Republica Moldova a avut-o cu secretarul general al NATO, s-a discutat despre sprijinul de care are nevoie și Basarabia, și Ucraina.
Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe din Republica Moldova a avut o întâlnire cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. În cadrul discuțiilor, oficialul din Basarabia a vorbit despre importanța ajutorului acordat Ucrainei, dar și Moldovei, țări vulnerabile în fața agresiunilor directe sau indirecte, venite din Rusia.
Odobescu și Stoltenberg au abordat teme de interes prioritar de pe agenda Alianței, precum agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația de securitate din regiunea Mării Negre. Dar și implementarea deciziilor de la Madrid și Vilnius, precum și livrabile în contextul Summitului NATO de la Washington din 2024. După cum a anunțat Ministerul de Externe de la București.
Republica Moldova și Ucraina au nevoie de sprijin de la NATO
în cadrul întrevederii, ministrul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la deteriorarea continuă a climatului de securitate și stabilitate din zonă, ca urmare a continuării invaziei militare ruse asupra Ucrainei și a posturii asertive și provocatoare a Moscovei la adresa aliaților și a partenerilor NATO din regiune.
În context, Odobescu a subliniat necesitatea ca Alianța „să continue să monitorizeze îndeaproape evoluțiile de securitate din regiune și să accelereze eforturile de implementare deplină a deciziilor de la Madrid și Vilnius privind asigurarea unei apărări înaintate consolidate și eficiente”.
De asemenea, șefa diplomației române a reiterat necesitatea continuării sprijinului pentru Ucraina și pentru partenerii vulnerabili din regiune, în special Republica Moldova.
Cei doi oficiali au mai discutat și despre pregătirile pentru Summitul de la Washington din iulie 2024.
Summitul NATO din acest va marca cea de-a 75-a aniversare a Alianței. Acest jubileu de diamant ar putea coincide cu aderearea Suediei la NATO - dacă Ungaria și Turcia vor ratifica aderarea Suediei. Summitul va reprezenta o nouă oportunitate pentru aliați de a-și reafirma sprijinul militar pentru Ucraina, scrie Euronews.ro.
Summitul se va concentra, de asemenea, pe gestionarea amenințării instabilității din Balcanii de Vest, pe furnizarea de ajutor umanitar în Fâșia Gaza, pe consolidarea securității transatlantice și pe navigarea în competiția geostrategică cu China.
În plus, membrii NATO vor încerca să ajungă la un consens cu privire la selectarea unui succesor al lui Stoltenberg - al cărui mandat a fost prelungit pentru a patra oară la summitul din 2023 de la Vilnius, Lituania, conform tv8.md.