Republica Moldova cere Rusiei să-și retragă trupele din stânga Nistrului

Pregătire militară. Sursa foto: TASS

Republica Moldova, prin vocea ministrului de Externe, Mihai Popșoi, va cere reprezentanților de la Kremlin să-și retragă trupele de lângă Nistru.

Mihai Popșoi, proaspăt numit în funcția de ministru de Externe, în Republica Moldova, a anunțat că va face demersuri la Kremlin. Demnitarul va cere Rusiei să-și retragă prezența militară din stânga Nistrului, în conformitate cu angajamentul asumat în timpul Summit-ului OSCE de la Istanbul din anul 1999.

Ministrul a afirmat că retragerea forțelor militare ruse și a echipamentelor masate în regiunea transnistreană rămâne o prioritate pentru diplomația Republicii Moldova.

Republica Moldova vrea ca Rusia să-și retragă armata de lângă Nistru

„Retragerea armatei ruse este un angajament pe care Rusia și l-a asumat la Summit-ul de la Istanbul din 1999. Este adevărat, de peste 20 de ani acest lucru nu se întâmplă. Noi va trebui să insistăm în continuare, să facem demersuri diplomatice, să construim coaliții internaționale care să convingă Federația Rusă să renunțe la această prezență militară ilegală de pe teritoriul Republicii Moldova”. A anunțat  Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „În context” de la postul public de televiziune.

Mihai Popsoi / sursa foto: FB

Odată cu apariția Biroului pentru Integrare Europeană sarcinile celor două entități responsabile de politica externă vor fi clar delimitate. Cristina Gherasimov va purta negocierile privind aderarea țării la Uniunea Europeană, iar buna dezvoltare a parteneriatelor bilaterale rămâne prioritatea Ministerului Afacerilor Externe.

„Toate aspectele ce țin de dialog politic, de asistență, de dialog pe securitate pe care îl avem cu Uniunea Europeană, inclusiv parteneriatul pe care îl avem și relațiile diplomatice cu fiecare stat membru, rămân apanajul Ministerului de Externe. Or, decizia în fond, atât de începere a negocierilor, cât și de finalizare a acestora și de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, este decizia țărilor membre. De aceea trebuie să ne îngrijim în continuare că avem relații cât se poate de bune cu fiecare stat membru, așa încât să facilităm în acest sens procesul. Și, în același timp, să ne asigurăm că avem parteneriate solide cu Statele Unite, Japonia, Canada și alte state”, a mai spus ministrul Afacerilor Externe, conform tvn.md.