Republica Moldova caută cu disperare capital străin

Sursa foto. Pixabay

Valoarea totală a întreprinderilor cu capital străin sau mixt din Republica Moldova depășește 5 miliarde de dolari.

La ce procent au ajuns investițiile de capital străin

Iar investițiile străine continuă să crească, chiar dacă într-un ritm mai puțin accelerat decât vârful din 2022, când pe piața din Republica Moldova au intrat aproape 600 de milioane de dolari. Acum, fluxul de capital străin a scăzut cu circa 30% dar, chiar și așa, Agenția pentru Investiții este optimistă și vrea ca suma anuală de să depășească un miliard.

Ministerul Economiei a anunțat că se fac o serie de îmbunătățiri în legislație și că se poartă negocieri cu mai multe companii mari pentru a-și deschide filiale în Republica Moldova.

Mministrul Economiei și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a declarat că e nevoie de capital străin „pentru că în Republica Moldova, o țară mică, fără resurse naturale, fără capacitate de cumpărare pe piața internă, cu percepții de risc din cauza războiului, noi trebuie să facem de trei ori mai mult ca să avem rezultate decât alte țări pe antreprenoriat”.

Ponderea afacerilor cu capital străin, încă nesatisfăcătoare

Alaiba a vorbit și despre ponderea, încă destul de mică, a companiilor străine sau mixte. În prezent, din cele circa 60.000 de firme din Republica Moldova, circa 4.000 sunt cu capital străin sau mixt, adică circa 6%.

„Nu-s prea mulți nicăieri, dacă-mi iertați gluma cu gust amar. Desigur, agricultura, dacă vorbim de numărul de angajați. IT-ul. În curând, vom lansa niște domenii cheie pentru economie, iar acest lucru va fi automotive, farma, optica - domenii pe care noi avem un anumit fundament, o bază de tehnologie, dar cu o investiție în creșterea nivelului de tehnologică. Avem pregătiri, vorbesc în acest sens de UTM și alte instituții”, a mai spus Dumitru Alaiba, citat de TV8.

Dumitru Alaiba / Sursa foto: Facebook

Puține, dar productive

„Ca și număr, ele sunt puține. Dar productivitatea lor, numărul de persoane pe care le angajează, veniturile lor, profiturile sunt proporțional mult mai mare decât companiile locale. Cele mai mari investiții sunt în domeniul financiar, al asigurărilor, aici vorbim de volumul de bani. Dacă vorbim de numărul de angajați, atunci avem domeniul electronicii, al agriculturii”, a declarat, la rândul ei, Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții.

Dar, în ciuda faptului că sunt puține - 6%, companiile mixte sau străine oferă locuri de muncă pentru 90.000de oameni, adică aproximativ 15% din totalul angajaților, potrivit unui studiu realizat de Asociația Investitorilor Străini.

„Investițiile vin în țară, creează aici locuri de muncă, bunuri, servicii care sunt exportate și pentru asta vin bani în țară. Așa ar funcționa o economiei sănătoasă. Economia noastră are nevoie de o reparație. Nu se va întâmpla peste noapte. Vom reuși favorizând investițiile. Creștem IMM-urile ca să poată concura cu Uniunii Europene. Dar atragem atenția și la investițiile străine directe, ca să vină la noi, să creeze locuri de muncă, să producă bunuri aici, oferind locuri de muncă, bani la buget și așa mai departe”, a mai spus Alaiba.

Pandemia și războiul au afectat afacerile cu capital străin

„În ultimii 10 ani, cota companiilor cu investiții străine directe s-a redus de la 8,5% în anul 2012 la 6,2% în anul 2022. Acest fapt a fost provocat de reducerea numărului de companii cu capital mixt. Pandemia a afectat în speciale acele companii care erau parte a lanțului valoric global.

Conflictul din Ucraina a accentuat ezitarea investitorilor străini să vină în Moldova, iar la finele anului 2022, erau 3900 de companii cu capital străin, fiind cel mai mic număr din ultimii 10 ani”, a explicat Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini.

„Se atestă mai degrabă o scădere a investițiilor străine pentru anul 2023 față de 2022. E legat de mai multe chestii. Au descrescut și la investiții nete, cât și ca profit reinvestit. În 2022, am avut o cifră record de 580 de milioane de dolari, dintre care circa 80% era profit reinvestit. Cu siguranță, vrem să trecem de pragul acesta de 1 miliard de dolari. Și eu sper să fie doar o cifră de care am trecut și am mers mai departe”, a mai spus Natalia Bejan.

Cine investește în Republica Moldova

Peste 80% dintre cei care deschid afaceri în Republica Moldova sunt investitori din țările Uniunii Europene. „Dacă vorbim de originea capitalului, printre principalii investitori este România, Germania, Italia, Austria, Polonia, Turcia și mulți alții. Avem un segment diversificat, din acest punct de vedere. Dar nu sunt suficienți. Marea Britanie. Avem o economie diversificată, dar mai trebuie. Trebuie să avem mai multe locuri de muncă, o creștere a economiei”, a mai spus Dumitru Alaiba.

„Asta este unica soluție. Evident că remitențele sunt aici pentru a susține consumul, dar să recunoaștem că asta nu este tocmai sustenabil. Această resursă se va epuiza în timp. Nu zic să asta e mâine, ori peste 5 ani. Investițiile sunt răspunsul de care are nevoie economia”, a adăugat ministrul Economiei și Digitalizării.

„Deschidere, maximă libertate, o taxare foarte competitivă”, a completa Alaiba.

Problemele geopolitice și cele din justiție afectează investițiile

Natalia Bejan / sursa foto: FB

„Noi suntem acum la un fel de răscruce. Eu cred că noi, sau vom continua modest cu rata de creștere de acum, sau real avem o oportunitate de a împușca în cel mai bun și pozitiv fel. Eu sunt în această poziție de doar două luni, dar sunt pentru că cred că putem face schimbări. Pun productivitatea pe umerii noștri, pe cât de receptivi noi suntem, câte emailuri noi trimitem, cât de rapid le răspundem. Asta este în mâinile noastre”, a precizat Natalia Bejan.

„Evident, prioritatea 0 pentru comunitatea de investitori atât locală, cât și străină este reforma justiției. Așteptăm pași mai rapizi”, a adăugat ea.

„Războiul din Ucraina este una dintre temele pe care le discutăm cu investitorii la care mergem sau vin la noi. Situația din Transnistria. Eu cred că este o situație de așteptare, dar noi trebuie să fim consecvenți, receptivi. Toată lumea trebuie să știe că noi avem un vector, care este clar”, a mai spus Natalia Bejan.

„Profit poți să faci și pe timp de război, și pandemie, și conflict în regiune. Avem companii care sunt extrem de bine în Republica Moldova și nu vor pleca pentru că reușesc să facă afaceri bune. Cei care pleacă, în mare parte, sunt afectați de lanțul valoric global. Mulți cei care vin în Moldova vin cu contracte, cu clienți care nu sunt în Moldova. De exemplu, Porsche, BMW. Nu de Moldova depinde dacă vor exista aceste contracte sau nu”, a încheiat aceasta.