Republica Moldova. Ani grei de închisoare pentru tânărul care a omorât o fetiță de 7 ani

Republica Moldova. Ani grei de închisoare pentru tânărul care a omorât o fetiță de 7 ani Sursa: arhiva EVZ

Republica Moldova. Instanța a decis că tânărul în vârstă de 21 de ani, care anul trecut a omorât cu sânge rece o fetiță în vârstă de 7 ani, în Basarabia, să stea după gratii pentru o perioadă de 23 de ani, De asemenea, el este obligat să achite familiei victimei suma de 1,5 milioane de lei.

Republica Moldova. Decizia luată de prima instanță în cazul tânărului care a omorât cu sânge rece, o fată de 7 ani, în urmă cu un an

Verdictul a fost dat de magistrații de la Judecătoria Drochia. Cazul, unul înfiorător și răsunător s-a petrecut anul trecut, în satul Recea din Rîșcani.

În seara zilei de 7 august 2023, condamnatul, în timp ce se afla la domiciliul său, a auzit-o pe fetița care îl striga pe fratele lui mai mare. Fiind foarte supărat pentru că fata l-a deranjat, i-a spus să îl aștepte lângă poarta gospodăriei bunicului inculpatului, care se afla vizavi de casa acestuia. Apoi, cel care avea să-i curme violent viața copilei, a ieșit afară și a condus-o pe fată în încăperea auxiliară din gospodăria respectivă. Acolo unde a sugrumat-o, după care i-a umplut gura cu pământ. Apoi, criminalul a acoperit cadavrul cu gunoi, după cum au menționat anchetatorii în rechizitoriu.

Criminalul nu și-a recunoscut faptele în timpul audierilor. La ce concluzie au ajuns experții psihiatri

Au urmat audierile, în timpul cărora a negat că a fost implicat și nu și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform concluziilor la care au ajuns experții judiciari psihiatri, la data comiterii infracțiunii, tânărul a acționat cu discernământ. El avea capacitatea de a-și da seama de acțiunile sale și le putea dirija.

Sentința dată de judecătorii de la instanța din Drochia nu este definitivă și poate să fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți, după cum notează siteul deschide.md.

Revista presei