Aceasta este solicitarea prefectului Capitalei, Cătălin Deaconescu. El doreşte reprogramarea probelor de verificare a cunoştinţelor la limbă modernă sau maternă pentru admiterea în învăţământul liceal, astfel încât să nu se suprapună alegerilor locale, care au loc în 1 iunie.
"Având în vedere că primul tur al alegerilor locale coincide cu proba de limbi moderne pentru admiterea în liceu, Prefectul Capitalei a solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti adoptarea unor măsuri speciale", potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei.
Deaconescu a explicat că probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă pentru admiterea la liceu, programate în perioada 30 mai - 1 iunie, se vor desfăşura normal în data de 30 mai, iar în 31 mai, ziua în care sunt amenajate secţiile de votare în cadrul unităţilor de învăţământ, testările se vor concentra doar în cursul dimineţii.
Solicitarea a fost făcută în şedinţa Comisiei Tehnice a Municipiului Bucureşti, în care s-au discutat despre pregătirile pentru organizarea alegerilor locale.
(17:57)