,,Repornim România'', varianta PSD. Ce propun social-democrații

,,Repornim România'', varianta PSD. Ce propun social-democrații

PSD un plan de relansare economică, intitulat „Repornim România”, care cuprinde 28 de puncte și patru obiective pe termen scurt și mediu.

Conducerea PSD a lansat în dezbatere un plan de relansare economică care propune adoptarea mai multor măsuri economico-sociale menite să asigure repornirea și stimularea economiei, protejarea locurilor de muncă și a puterii de cumpărare a cetățenilor.

Potrivit documentului fiecare angajator ar urma să beneficieze de câte 2.250 de lei timp de 3 luni, la care se adaugă câte 1.000 de lei pentru fiecare persoană care revine la serviciu, pentru aceeaşi perioadă, cu condiţia menţinerii locurilor de muncă cel puţin un an de la data încetării subvenţiei.

Un alt punct privește suspendarea, până la finalul acestui an, a impozitului pe venit, a contribuţiilor şi taxelor locale pentru companiile din turism, transporturi, Horeca, cosmetică, profesii liberale, cu condiția să mențină locurile de muncă. De asemenea, PSD propune și o schemă de ajutor pentru ca cetățenii să suporte creșterile de prețuri din facturile pentru energie și gaze.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bani pentru familiile cu venituri reduse

Altă măsură inițiată de social-democrați vizează acordarea pentru 3 luni a unei indemnizaţii de sprijin în valoare de 700 lei pe lună pentru gospodăriile cu venituri de până la 1.500 de lei pe lună şi de 300 lei pe lună pentru familiile cu venituri de la 1.501 la 2.000 lei pe lună. Banii vor fi alocați sub formă de vouchere pentru alimente şi medicamente.

Planul de relansare inițiat mai are în vedere eşalonarea pentru 6 luni a obligaţiilor fiscale pentru firmele afectate, fără penalităţi şi dobânzi; susţinerea activă a mediului de afaceri prin linii de credit finanţate prin băncile cu capital de stat, CEC şi Eximbank, la dobânzi de maxim 1,7%;  termene scurte de plată pentru facturile emise de operatorii economici care lucrează pentru stat sau pentru companiile publice și decontarea rapidă a concediilor medicale.