Replica lui Badea după ce a fost făcut KO de Tedi Emi

Realizatorul Antena 3 Mircea Badea a postat pe Facebook, sâmbătă după-amiaza, un mesaj prin care anunța că se simte bine, după ce a fost făcut knock-out, în numai câteva secunde de la începutul primei runde a meciului de kick-boxing, de către motociclistul Teodor „Tedi“ Emi, celebrul motociclist care l-a bătut şi în trecut.

Meciul a avut loc într-un mall din București. „Să spui despre ăsta că e motociclist, când vezi cu ce se ocupă și ce carte de vizită are, e ca și cum ai spune că un fotbalist de la Steaua este automobilist pentru că șofează un BMW. Un lucru e sigur: nu sunt fricos. N-am fost și nu voi fi niciodată. Altfel, totul ok. Ne vedem mâine la emisiune, de la 21:00 la 24:00”, a scris Mirea Badea pe pagina lui de Facebook. „Să spui cum am fost leșinat minute bune este un fake news (știre falsă): nu te lasă doctorul să te ridici până nu ți se fac teste. N-am făcut deloc caz de meciul acesta înainte, n-o să fac nici după”, a mai scris Mirea Badea, replicând astfel celor care au spus că ar fi leșinat în urma loviturilor. 

Teodor „Tedi“ Emi este campion K1.