Replică dură pentru Angela Gheorghiu, după afirmațiile controversate. „Unde ți-e patriotismul? Unde ți-e loialitatea față de această țară?”

Replică dură pentru Angela Gheorghiu, după afirmațiile controversate. „Unde ți-e patriotismul? Unde ți-e loialitatea față de această țară?”sursa foto: arhiva EvZ

Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte PPU (social-liberal), a reacționat la afirmațiile recente ale Angelei Gheorghiu, referitoare la câteva personalități ale muzicii românești, spunând că artista pare să se fi molipsit de la politicienii care obișnuiesc să își denigreze țara.

Liderul umanist i-a transmis celebrei soprane că niciodată nu vom putea construi ceva încercând să dărâmăm tot ce avem și că afirmațiile făcute în interviu nu sunt scuzabile sub nicio formă.

„Știm că România este plină de talente și că sunt mulți români care ar fi meritat să fie iubiți și ținuți pe palme de statul acesta. Dar, nu promovăm nume din România demolând alte nume care reprezintă ceva în mentalul colectiv, cu care ne lăudăm, care înseamnă deja ceva la nivel internațional. Oricât de sincer ai încerca să fii, nu poți construi demolând ceva.

Oare ce s-o fi întâmplat în mintea Angelei Gheorghiu? O fi un moment de rătăcire? Un moment declanșat de pandemie, de nemulțumire? O fi o sensibilitate personală, dorința de a ieși în evidență? Un astfel de interviu, care ajunge în lumea internațională nu poate fi scuzat. Unde-ți este patriotismul, Angela Gheorghiu? Unde îți este loialitatea față de această țară?

Ai auzit vreodată un american, un francez, un german sau un englez să vorbească urât despre țara lor și despre simbolurile lor? Este o mare dezamăgire și o mare deziluzie că Angela Gheorghiu a făcut astfel de afirmații. Poate și artiștii au început să se intoxice cu acest comportament denaturat de la politicieni. Pentru că de 30 de ani politicienii ne-au trădat interesele, vorbind urât despre țara noastră, despre noi, despre români, pentru a obține ei avantaje. Așa nu creștem România”, a spus Ramona Ioana Bruynseels.

”Cine a fost Ciprian Porumbescu? Un compozitor care a scris puține lucruri… Aici este o problemă în România. O problemă cu George Enescu, cu Ciprian Porumbescu… Nimeni nu vrea să afle cine au fost oamenii aceștia. Ciprian Porumbescu a fost un compozitor ce se afla la începutul carierei, a compus o operetă românească. Muzica sa nu este de mare valoare, comparativ cu mulți alți compozitori români. Bietul de el nici n-a avut timp pentru că a murit tânăr din cauza tuberculozei. După aceea am început să auzim despre George Enescu.

Mai târziu, la sfârșitul Conservatorului, am aflat și eu, prima oară de la Sergiu Celibidache, că nu numai istoria de la școală, istoria României, politică sau socială, dar și istoria culturală este alcătuită în România din false legende.

Din oameni despre care ni se spune că au făcut, că sunt mari, dar ei nu sunt așa de mari. Eu în 30 de ani nu am descoperit nici o sală importanta în care George Enescu să fi cântat. Unde a cântat? Vă imaginați în perioada în care George Enescu a cântat la vioară ce artiști mari erau atunci pe planetă? Vă puteți imagina?”, a spus Angela Gheorghiu în interviu.