Mihaela Buzărnescu a reacționat și i-a adresat un mesaj lui Ion Țiriac, președintele FRT.
Mihaela Buzărnescu, componentă a naționalei României de Fed Cup, după ce președintele Federației Române de Tenis i-a pocit numelel, în urmă cu trei luni, atunci când a numit-o „Buzunărescu”. Mihaela i-a dat o replică acidă miliardarului și i-a transmis ca, în viitor, „să nu-i mai uite numele”.
„Ciudat că nu știe cum mă cheamă, sper să afle. Înainte, cunoștea numele meu. E aiurea, în acea perioadă în care am jucat cu Simona Halep (n.r - la Wimbledon 2019) eram a doua jucătoare a României. Nici eu nu știam că el e președintele Federației.
Domnul Țiriac spunea atunci că am făcut un meci foarte bun. Am fost singura din turneu care i-a luat set la Wimbledon. N-ai cum să nu știi cum mă cheamă. Eu m-am întâlnit cu el la Madrid, i-am zis «La mulți ani». Poate dacă ne vom vedea, îi voi spune: «Hello, eu sunt Miki Buzărnescu. Sunt și eu acolo în circuit, lângă celelalte fete. Sper să-mi țineți minte numele» .
Când m-am accidentat la gleznă, el a vorbit cu cineva pentru a mă ajuta să merg în străinătate la un doctor. Și anul trecut, și în urmă cu doi ani, el a vorbit ok despre mine, dar nu vreau să judec pe nimeni. Îmi pare rău că se fac glume de acest gen. Domnule Țiriac, vă rog frumos să țineți minte cum mă cheamă și pe mine”, a spus Buzărnescu la GSP Live.