Replica acidă a unei eleve în fața ministrului Ecaterina Andronescu. "Alegem să vorbim de Erasmus şi de digitalizare, dar uităm că mii de elevi din România merg la toalete în curţile şcolilor"

Peste 200 de tineri din întreaga țară au participat azi, în Oradea, la adunarea generală a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România. La eveniment a participat și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

La întrunire au venit și reprezentanții Consiliului Național al Elevilor.

Așa cum arată portalul www.ebihoreanul.ro, oficialul guvernamental le-a vorbit despre diverse programe, între care finanțarea de la buget a învățământului, rezultatele universităților, despre mobilitatea asigurată prin programul Erasmus. Ca deținătoare a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, România intenționează să dubleze fondurile acestui program.

Toate bune și frumoase, până când a luat cuvântul eleva Antonia Pup, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor.

Așa cum remarcă presa locală, deși era cea mai mică din această adunare, eleva și-a făcut curaj și s-a adresat ministrului, spunând că sunt prea adesea discutate programe mari, dar se uită că o mulțime de elevi din întreaga țară merg la toaletă ca în Evul Mediu.

"Alegem să vorbim de Erasmus şi de digitalizare, dar uităm că mii de elevi din România merg la toalete în curţile şcolilor", a spus cu mult curaj Antonia.

Ecaterina Andronescu a răspuns prin fondurile alocate de Guvern pentru modernizarea școlilor.

Eleva însă nu s-a lăsat și i-a amintit oficialului și de alte mari probleme, încă nerezolvate, cu care se confruntă învățământul românesc. De pildă, banii pe care părinții îi dau în așa-numitul fond al școlii, în timp ce multe instituții de învățământ au mari probleme legate de infrastructură.

Ministrul i-a replicat. "Mă bucur că sunteţi preocupată".