Cum își alegea victimele un fost militar, devenit criminal în serie? Avea repere foarte clare. Nimic nu era întâmplător

O româncă şi fiica ei de 8 ani ar fi printre victimele unui criminal în serie din Cipru. Fost ofiţer de armată, acesta a recunoscut că a ucis 7 femei.

Bărbatul, un militar în vârstă de 35 de ani, devenit criminal în serie, a mărturisit șapte crime, iar trei dintre cadavre au fost deja găsite. Potrivit presei, ucigașul ar mai fi făcut și alte mărturisiri.

„Este fost ofițer de armată. Să nu uităm că zona respectivă, mulți ani de zile, a fost scenă unor violențe, unor atrocități greu de imaginat și dacă ți-ai petrecut copilăria într-o astfel de zona, apoi ai intrat în armata și e posibil să participat la niște conflicte, chiar să fi ucis sau să îți fi fost ucis cineva apropiat. Toate acestea în mintea unui tânăr, pentru că era destul de tânăr când a început să comită aceste crime, acum 10 ani, toate îți pot declanșa instinctul criminal.

Toate victimele sunt femei. Unele dintre ele aveau copil, de regulă tot de sex femeiesc, câte o fetiță. Au dispărut toate. Au fost ucise dar erau de altă naționalitate, nu cipriotă și este posibil ca în mintea acestui individ să apară ideea că aceste femei nu aveau ce caută acolo, de ce au venit în țară lui”, afirmă Dan Antonescu, criminolog.

„Cipru trăiește momente grele. Vă spun asta pentru că ucigasul în serie, poreclit Orestis, a mărturisit că a omorât 7 persoane, cinci femei si 2 copii. Acest individ are cetățenia bulgară, mama lui e bulgăroaică, însă a crescut în Cipru.

Toate victimele erau din străinătate și lucrau ca menajere. Una din fetele care a scăpat este o bulgăroaică care a pozat la patul acestui individ ca manechin, a vrut să o omoare, însă nu i-a ieșit.

El ducea femeile în anumite zone, greu de găsit. Cadavrele sunt greu de identificat, deși au o parte dintre ele au fost găsite. Patru criminaliști din Anglia sunt așteptați în Cipru pentru a ajuta la identificarea victimelor.

Bărbatul a fost membru al unui partid politic din Cipru și mergea des la aceste adunări, la care politicienii vorbeau, el era in public. Nu sunt indicii că avea antecedente penale”, spune Nikos Koudounis, fost jurnalist.