"Seven", o piesă de teatru documentar în regia suedezei Hedda Krausz Sjogren şi având în distribuţie şapte membre ale Parlamentului European, printre care şi Renate Weber, s-ar putea juca şi într-o sală din România, după ce, în decembrie, a primit primele aplauze la Bruxelles.
Cel puţin aşa speră Renate Weber, europarlamentar PNL (ALDE), precizând, într-un interviu acordat EVZ, că în cele două luni trecute de la premieră a primit nenumărate propuneri pentru a duce spectacolul, în aceeaşi neobişnuită distribuţie, într-un turneu european care să includă şi Bucureştiul. Lucrurile întârzie doar din lipsa timpului, dar vor prinde curând formă, explică ea.
Pentru "Seven", Renate Weber a preluat "rolul" Marinei Pisklakova-Parker, fondator al primului infoline pentru victimele violenţei domestice din Rusia. Acum, Pisklakova trăieşte în Statele Unite, dar organizaţia pe care a fondat-o în 1993 şi pentru care a lucrat singură aproape jumătate de an a devenit "Centrul Naţional de Prevenţie a Violenţei" (ANNA), o reţea cu peste 130 de organizaţii active pe teritoriul Rusiei şi al fostei Uniuni Sovietice.
Poveştile a şapte femei
Deputata suedeză Cecilia Wikstrom (ALDE) - iniţiatoarea proiectului în Parlamentul European - a preluat rolul cambodgienei Mu Sochua, nominalizată în 2005 la Premiul Nobel pentru Pace pentru activitatea ei împotriva traficului de femei în Cambodgia şi Thailanda.
Judith Sargentini, din Olanda (Grupul Verzilor), spune povestea nigeriencei Hafsat Abiola, apărătoare a democraţiei după ce părinţii ei, şi ei activişti, au fost ucişi. Tot din Grupul Verzilor, eurodeputata austriacă Eva Lichtenberger o interpretează pe irlandeza Inez McCormack, activistă pentru dreptate socială, fosta preşedintă a Congresului Irlandez al Sindicatelor, în timp ce Eleni Theocharous din Cipru (PPE) spune povestea Annabellei de Leon, membră a Congresului Guatemalez din 1995, care a primit ameninţări cu moartea din cauza luptei sale împotriva corupţiei.
Social-democrata Tanja Fajon din Slovenia a preluat rolul pakistanezei Mukhtar Mai, care, după ce a fost violată în grup de patru bărbaţi, a decis să nu aleagă calea "tradiţională" pentru femeile pakistaneze confruntate cu situaţii similare - sinuciderea, ci şi-a adus violatorii în faţa justiţiei, după care a devenit o activistă pentru educaţie în ţara sa.
Povestea Faridei Azizi, activistă împotriva marginalizării femeilor sub conducerea talibană din ţara sa natală, Afganistan, este spusă de eurodeputata Marielle Gallo din Franţa (PPE).
EVZ: Aţi apărut în faţa unui public ca actriţă, în rolul Marinei Pisklakova-Parker. Care a fost conceptul acestui spectacol şi cum aţi ajuns să acceptaţi propunerea? Renate Weber: Piesa este, de fapt, o lectură (făcută, desigur, într-un mod artistic) a poveştilor de viaţa a şapte femei care au contribuit enorm la promovarea drepturilor femeii şi la promovarea drepturilor omului, în general.
Este o piesa scrisă, la rândul său, de şapte femei scriitoare din Statele Unite, în baza interviurilor realizate cu cele ale căror poveşti de viaţă sunt aduse pe scenă.
Piesa s-a jucat pentru prima dată în America şi apoi a fost pusă în scenă în multe alte ţări din lume, iar ideea de a o aduce şi în Parlamentul European (PE) a avut-o colega mea din grupul liberal, ALDE, Cecilia Wikstrom, care este suedeză şi care contribuise anterior la punerea în scena a piesei în Suedia. Am prezentat-o în decembrie anul trecut la Centrul Cultural din Bruxelles şi, în seara următoare, în faţa colegilor din parlament.
Vă atrage teatrul sau aţi acceptat acest proiect doar pentru declaraţia pe care o conţine?
În momentul în care am fost invitată să particip la acest spectacol de teatru documentar, am acceptat cu foarte multă bucurie pentru că, în primul rând, îmi place teatrul foarte mult, dar şi pentru că mi s-a părut că ar fi complementar, de fapt, muncii pe care o facem noi în Parlamentul European - eu fiind membră în Comisia pentru libertăţi civile. Am avut câteva repetiţii cu regizoarea suedeză care a mai pus în scenă spectacolul şi în alte rânduri, Hedda Krausz Sjogren. A fost foarte dificil să reuşim să ne coordonăm pentru repetiţiile de grup, toate cele şapte eurodeputate, din cauza programului foarte încărcat din parlament. Dar, desigur, fiecare dintre noi a repetat şi în particular, astfel încât să ne prezentăm cât mai bine în faţa publicului. Din păcate una dintre colege nu a reuşit să fie prezentă pe scenă în nici una din cele două seri în care am prezentat spectacolul. Este vorba de Tanja Fallon, care a fost extrem de răcită, şi-a pierdut complet vocea şi a trebuit să fie înlocuită în ultimul moment chiar de regizoarea suedeză.
Ce semnificaţie are faptul că actriţele au fost alese din grupuri politice diferite? Ideea iniţiatoarei proiectului din PE - Cecilia Wikstrom - a fost, chiar de la bun început, să atragă eurodeputate din ţări şi din grupuri politice diferite, pentru că şi mesajul întregului spectacol este acesta: femei care provin din continente şi din lumi diferite se confruntă, de fapt, cu probleme similare şi a te bate pentru drepturile femeii necesită, în orice situaţie, energie, dedicaţie şi curaj - ceea ce toate femeile din "Seven" au dovedit că au din plin.
Am fost extrem de plăcut impresionată de publicul pe care l-am avut. În prima seară, când am jucat la Centrul Cultural din Bruxelles, desigur că în sală s-au aflat foarte mulţi apropiaţi de-ai noştri, însă acest Centru Cultural are şi un public propriu, care vine să vadă producţiile puse în scenă acolo. Iar reacţia a fost extraordinară. E adevărat că şi noi ne-am concentrat să iasă cât mai bine, însă e emoţionant să vezi reacţia publicului - oameni lăcrimând, sincer marcaţi de poveştile celor şapte femei pe care noi le interpretăm pe scenă.
Faptul că două dintre aceste femei, Hafsat Abiola şi Mu Sochua, au fost chiar în mijlocul nostru şi publicul a putut interacţiona cu ele a fost şi mai emoţionant. Asemănător s-au petrecut lucrurile şi în parlament, în seara următoare. Acolo au fost chiar şi mai mulţi oameni prezenţi - asistenţi de-ai noştri, colegi de-ai noştri, iar reacţiile au fost asemănătoare.
Povestea pe care o spune piesa? Nu aş vrea să povestesc piesa, pentru că mi-aş dori să pot aduce "Seven" şi pe o scenă din România. De altfel, din decembrie şi până acum am primit foarte multe invitaţii să prezentăm piesa - eu şi colegele mele eurodeputate - şi în alte ţări (Austria, Germania, Cipru etc.). Evident, programul nu ne permite să facem lucrul acesta, dar eu, personal, mi-aş dori să pot pune în scenă "Seven", la un moment dat, în România. Nu cred că în viitorul apropiat voi participa la un proiect similar. Dar, repet, mi-ar plăcea să pot aduce, la un moment dat, acest spectacol de teatru documentar şi în România.
MILITANT
Abuzuri şi subiecte tabu în spatele uşilor închise
V-ar fi tentat mai degrabă povestea altui personaj? Piesa povesteşte viaţa a şapte femei extraordinare care au reuşit să schimbe istoria. Experienţele lor de viaţă nu sunt toate la fel. Una dintre ele a fost victima unui viol îngrozitor, într-o lume în care acest tip de abuz împotriva copilelor este practicat în mod curent. Dar şi celelalte au fost dezrădăcinate, obligate să se îndepărteze de familiile lor, de ţările în care s-au născut - fiecare poveste în sine este extrem de intensă.
Ceea ce acest teatru documentar confirmă - un lucru pe care îl ştiam şi din experienţa noastră de viaţă sau profesională - din păcate atunci când vorbim de drepturile pe care nu le pot exercita femeile, de abuzurile la care sunt supuse multe dintre ele - există în continuare multe asemănări între situaţiile din diferitele părţi ale lumii.
Sigur, în unele părţi aceste abuzuri se petrec pe scară mult mai mare şi nu sunt deloc pedepsite, în timp ce în altele abuzurile au loc în spatele uşilor închise şi sunt subiecte tabu, însă e absurd să credem că trăim într-o lume în care egalitatea e la ea acasă şi femeile se bucură de aceleaşi drepturi şi de acelai respect ca bărbaţii.