REMEMBER DEM RĂDULESCU

Astăzi se împlinesc 8 ani de când a încetat din viaţă actorul Dem Rădulescu, unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti români.

Ca profesor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, Dem Rădulescu a contribuit la formarea a zeci de tineri actori valoroşi. Pe 30 septembrie, "Bibanul", aşa cum era cunoscut de cei apropiaţi, ar fi împlinit 77 de ani.

Dem Rădulescu s-a născut în 1931, la Râmnicu Vâlcea. A debutat ca actor amator la 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării din oraşul natal. În 1954 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Imediat după terminarea studiilor a fost angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. În decursul carierei sale a mai avut colaborări cu Teatrul Bulandra şi cu Teatrul de Comedie.

A creat foarte multe roluri, îndeosebi de comedie, care l-au transformat într-o legendă a teatrului romanesc. A jucat în filme şi a avut numeroase apariţii la radio şi la televiziune.

S-a remarcat prin seriozitatea abordării rolurilor de comedie, întruchipand personaje în piese de I.L.Caragiale (O scrisoare pierdută, Caţavencu, Farfuridi, Cetăţeanul turmentat, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, D'ale Carnavalului), Mihail Sebastian, Aurel Baranga (Siciliana, jucată de 1600 ori), Maiakovski (Ploşniţa), Bernard Shaw, Shakespeare, Haşek (Soldatul Sveik).

Caracterizat de regizorul Liviu Ciulei drept „un actor de geniu", Dem Rădulescu a jucat în peste 50 de producţii cinematografice. Printre acestea se regăsesc: Un suras în plină vară (1963), Politică şi delicatese (1963), Serbările galante (1965), Şapte băieţi şi o ştrengăriţă (1966), Brigada Diverse intră în acţiune (1970), B.D. la munte şi la mare (1971), B.D. în alerta (1971), Astă seară dansăm în familie (1972), Explozia (1972), Veronica (1972), Veronica se întoarce (1973), Comedie fantastică (1975), Aurel Vlaicu (1977), Eu, tu şi Ovidiu (1977), Expresul de Buftea (1978), Am o idee (1981), Un Saltimbanc la Polul Nord (1982), Fram (Serial TV) (1983), Secretul lui Bachus (1984), Primăvara bobocilor (1985), Coana Chiriţa (1986), A doua cădere a Constantinopolului (1994).

Poate cel mai îndrăgit personaj interpretat de Dem Rădulescu este Gogu, unul dintre cei trei eroi ai seriei Brigada Diverse, trilogie considerată drept una dintre cele mai bune producţii româneşti de comedie din toate timpurile.

Ce faceţi când găsiţi un portofel pe stradă

BD la munte şi la mare
Veronica