Celebrul finanțator al FCSB, echipă care de câțiva ani se chinuie să ajungă campiona României, la fotbal, are probleme grave în familia apropiată.
Gigi Becali s-a implicat activ în rezolvarea problemelor din căsnicia nepotului său, Vasi Geambazi și soția acestuia, Alina. Cu tot efortul depus de finanțator, divorțul dintre cei doi s-a produs, fiecare dintre cei doi foști soți luând-o pe calea altor relații. Potrivit unui articol din presa sportivă, Vasi Geambazi a fost văzut în compania unei dive, Andreea Ciungan, care în trecut s-ar fi iubit cu Kabirou Mbodje, un miliona din Senegal.
De curând și Alina, fosta soție a lui Geambazi a fost văzută la un prânz, în compania altui milionar, de data aceasta libanezul Roger El Akoury, fostul iubit al cântăreței Anna Lesko.
Vasi Geambazi este unul dintre nepoții preferați ai latifundiarului Gigi Becali. Anul trecut, Becali a pus clubul de fotbal pe numele nepotului său, mutare care a durat doar câteva luni, deoarece la începutul acestui an, FCSB a revenit la Becali.