Industria ospitalității își va relua activitatea doar atunci când transmiterea noului coronavirus în comunitate va fi foarte redusă, astfel încât oamenii să nu fie puși în pericol.
Aflat într-o vizită în județul Suceava, premierul Ludovic Orban a declarat că măsurile de relaxare ca și restricțiile sunt stabilite de autorități în funcție de evoluația pandemiei de COVID-19. El le-a răspuns, astfel, oamenilor de afaceri din industria ospitalității care, în ultima perioadă, au cerut cu insistență redeschiderea afacerilor din acest domeniu.
„Dacă nivelul de răspândire al virusului nu va depăși anumite limite se va putea, dacă nu, nu. Ați văzut, măsurile le-am luat din 15 în 15 zile, în mod gradual, am așteptat să vedem efectul ca să nu apară o creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri. Dacă se va întâmpla acest lucru o să mai stopăm relaxările care erau prevăzute în plan. Dacă nu, le vom lua (măsurile pentru redeschiderea afacerilor în domeniul HORECA – n.red.)”, declarat premierul Ludovic Orban, la Vatra Dornei.
În același context, prim-ministrul a precizat că s-ar fi putut vorbi despre un al doile val al pandemiei doar dacă transmiterea intracomunitară a virusului SARS-CoV-2 ar fi dispărut complet. Or, nu este cazul în România. Ludovic Orban a spus că îşi doreşte să nu fie nevoit să adopte noi măsuri de restricţie, însă a precizat că este pregătit să prelungească starea de alertă dacă situaţia va impune acest lucru.
„Dorinţa mea este ca viaţa să revină la normal, să nu mai afectăm nicio activitate economică, socială, culturală sau de altă natură. Lucrul acesta va fi posibil doar dacă, în condiţiile unei vieţi cât mai aproape de normal, oamenii vor respecta regulile, se vor păzi pe sine şi îi vor păzi pe cei din jur”, a afirmat premierul.
Ludovic Orban a estimate că bilanţul îmbolnăvirilor din ultima perioadă nu a crescut atât de îngrijorător cum afirmă unii. Pe de altă parte, el a remarcat că nu ne aflăm nici în cealaltă extremă, așa cum susțin liderii Opoziției, care îi îndeamnă pe români la nerespectarea măsurilor de siguranţă.
„Sigur că a crescut interacţiunea între oameni, sigur că numărul de contacte între oameni este mult mai mare, atâta timp cât s-au deschis terase, mall-uri, spaţii comerciale. Oamenii se întâlnesc, ajung în contact unul cu celălalt mult mai des şi există într-adevăr o creştere, pe care o urmărim cu mare atenţie. Cea mai bună modalitate de a stăpâni această creştere este ca românii să respecte regulile pe care le-am stabilit”, a spus Orban.