Sâmbătă, 20 februarie, România va depăşi ca număr de persoane vaccinate numărul de cazuri raportate de COVID-19.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că, din luna martie, după prima săptămână, vor reîncepe înscrierile pe platformă, pentru vaccinarea împotriva COVID-19 a persoanelor de peste 65 de ani.
Doctorul Valeriu Gheorghiță a mai anunțat că, cel mai probabil, din luna martie va începe cea de-a treia etapă de vaccinare şi tot atunci se vor deschide toate cabinetele pregătite în fiecare judeţ.
„Reînscrierile încep în a doua parte a lunii martie. Activitatea propriu-zisă de vaccinare va începe din 15 martie, ceea ce înseamnă că programările se vor deschide cel puţin cu o săptămână înainte. Este posibil să punem în activitate circa 200 de noi cabinete pentru vaccinare, ceea ce ne va asigura aproximativ 12.000 de noi locuri zilnic începând cu 15 martie.
Noi vom deschide această posibilitate de programare cel puţin cu o săptămână mai devreme, după prima săptămână a lunii martie. În aceste centre de vaccinare vom distribui aceste doze suplimentare de la compania BioTech – Pfizer”, a coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, la Digi24.
Medicul Gheorghiță a mai spus că, în acest moment, România nu mai are nicio doză de vaccin Moderna pe stoc.
Evoluția pandemiei în România
Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai anunțat că sâmbătă, 20 februarie, România va depăşi ca număr de persoane vaccinate numărul de cazuri raportate de COVID-19.
„Asta înseamnă că într-un an de pandemie aproape s-au nregistrat circa 774.000 de cazuri, raportate, desigur, iar în mai puţin de două luni de la debutul campaniei de vaccinare, astăzi avem 771.000 de persoane vaccinate, dintre care circa 550.000 sunt persoane vaccinate cu două doze.
Deci practic cu schema completă, acest lucru fiind categoric mâine un avans important al numărului de persoane vaccinate şi cred că e foarte bine că suntem pe acest drum şi sunt convins că împreună cu fiecare persoană în parte care se va adresa către un centru de vaccinare vom reuşi să redobândim controlula supra vieţilor noastre şi să putem controla noi pandemia”, a explicat doctorul Gheorghiță.