Regulile care guvernează viața într-un bloc de locuințe reglementeză și lucrările de modificare pe care le poate face un proprietar. Având în vedere că locuiesc într-un spațiu comun, cel în cauză este obligat să țină seama de punctul de vedere al celorlalți.
Legea prevede o serie de reglementări pentru cei care dețin apartamente prevăzute cu balcoane la parter. Aceste spații pot fi închise, din diferite motive, dar numai cu respectarea unor condiții.
Regulile pentru închiderea balcoanelor de la parter
Proprietarii apartamentelor de la parter prevăzute cu balcoane sau logii pot să închidă aceste spații, conform reglementărilor în vigoare. Regulile pentru efectuarea acestui tip de lucrări sunt prevăzute printr-o
adoptată în urmă cu câțiva ani.
Proprietarul unei locuințe prevăzute cu logie sau balcon poate alege să-și închidă spațiul pentru a îmbunătăți calitatea vieții la bloc. Acestea pot fi legate de reducerea zgomotului, a efectelor noxelor emise de vehicule, pentru a-și crea un spațiu de recreere sau de lucru etc.
Pentru a face astfel de lucrări este nevoie ca proprietarul să obțină acordul asociației de proprietari. Anterior, regulile stabileau că este nevoie de un acord din partea vecinilor. Această prevedere a fost înlocuită prin Legea nr. 149/2020
„Cu acordul asociației de proprietari se pot efectua lucrări de închidere a balcoanelor/ logiilor aflate la parterul clădirilor de locuit multietajate dacă modificările aduse construcției se efectuează din motive legate de securitate, de atenuare a efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor, precum si pentru siguranța și sănătatea celor care locuiesc în apartamentul respectiv”, prevede Legea nr. 149/2020.
Ce prevede viitorul cod al amenajării teritoriului
Regulile pentru închiderea balcoanelor, stabilite prin viitorul cod de amenajare al teritoriului, elimină obligativitatea obținerii autorizației de construcție. Proprietarul unui apartament va trebui să trimită doar o notificare la Primărie pentru a-și anunța intenția.
În prezent, există numeroase apartamente închise în blocurile construite înainte de 1989. Pentru aceste clădiri nu a existat obligativitatea obținerii unei autorizații de construire. Regulile au fost schimbate prin legea nr. 50/1991 care stabilea că închiderea balconului necesită o autorizație prealabilă de la primărie.
Noul cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor prevede eliminarea acestor documentații. Astfel, proprietarii de apartamente își vor putea închide balcoanele fără alte complicații. Ei vor trebui să țină cont, însă, de regulile asociației de proprietari, care vor avea în vedere materialele folosite, culoarea acestora etc. pentru a nu afecta estetica blocului.
Regulile actuale pentru proprietari
Până la intrearea în vigoare a viitorului cod de amenajare a teritoriului, proprietarii apartamentelor trebuie să respecte legile în vigoare. Regulile prevăd că proprietarii trebuie să obțină autorizații de la primărie pentru închiderea balconului, recompartimentarea locuinței sau modificarea fațadei. În cazul acestor lucrări, este nevoie de o serie de documentații tehnice, după cum urmează:
- memoriu de arhitectură;
- releveu;
- propunerea de compartimentare/desființare, pentru lucrările ce vizează recompartimentarea interioară sau închiderea balcoanelor;
- avizul proiectantului inițial sau, după caz, expertiză tehnică pentru unitatea locativă/spațiul aflat în proprietatea solicitantului indiferent de funcțiune.