Au fost stabilite o serie de norme ce trebuie să fie respectate în timpul pandemiei.
Marea regulă ce va fi impusă părinților și aparținătorilor este legată de faptul că nu vor avea acces în spațiul interior al grădiniței. În aceste condiții, copiii vor fi preluaţi de la poarta unităţii de învăţământ de către o persoană desemnată de director şi, în acelaşi mod, la final, vor fi conduşi spre ieşire, prevede Ghidul pentru preşcolari postat pe platforma educatiecontinua.edu.ro.
„Nicio altă persoană, în afară de copii şi personalul unităţii, nu va fi admisă, în afara cazurilor excepţionale, unde este necesară aprobarea conducerii unităţii de învăţământ. Măsuri speciale vor fi luate pentru admiterea personalului de sprijin în cazul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES)”, se precizează în ghidul respectiv.
Copiii care fac parte dintr-un grup în risc (boli cronice, precum obezitate severă şi diabet, dizabilităţi, boli rare, imunodeficienţe) vor reveni în unitatea de învăţământ cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor. Pentru cazul în care aceştia nu pot reveni, reprezentanţii unităţilor de învăţământ vor identifica soluţii de a organiza continuarea procesului educaţional la distanţă.
În ghid se recomandă, de asemenea folosires mai multor uşi de acces, dacă există, iar în cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanţării fizice a persoanelor care intră în instituţia de învăţământ este esențială. Se poate intra eşalonat la intervale orare stabilite în funcţie de zone sau de clădiri (aripi, etaj etc.).
Pentru grădiniţe, este menţionată realizarea unor trasee bine delimitate şi semnalizate în incinta unităţii de învăţământ (chiar şi în sala de grupă) şi în spaţiul aferent din curte.
Totodată, în sălile de grupă vor trebui să fie maximum 20 de copii cu 2 adulţi.
„Conducerea unităţii de învăţământ se va asigura că există o listă de persoane de rezervă pentru înlocuirea personalului în situaţiile speciale de îmbolnăvire sau de suspiciune de îmbolnăvire cu SARS-Cov-2 (pensionari, suplinitori, studenţi ai facultăţilor de pedagogie etc.)„, se arată în documente.
La grădiniţele cu program normal (5 ore/zi), copiii vin cu pacheţelul de mâncare de acasă şi acesta este servit, de regulă, la ora 10,00.
„Personalul sau copiii cu temperatură crescută (depistată la domiciliu) sau cu probleme respiratorii nu vor intra în unitatea de învăţământ, vor rămâne la domiciliu. (...) Copiii sau membrii personalului care prezintă manifestări suspecte de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 vor fi izolaţi până la plecarea din unitatea de învăţământ, conform recomandărilor în vigoare”, mai prevede ghidul