Reguli noi pentru viața la bloc: Proprietarii vor fi obligați să se conformeze noilor cerințe

Reguli noi pentru viața la bloc: Proprietarii vor fi obligați să se conformeze noilor cerințe Sursa foto: Arhiva EVZ

Adunările generale ale proprietarilor de la bloc vor putea fi anunțate și prin mijloace electronice, conform unui proiect de lege aflat în faza finală de adoptare în Parlament. Proprietarii vor fi obligați să comunice în scris președintelui asociației datele de contact, cum ar fi adresa de email sau numărul de telefon, la care pot primi convocările și informațiile privind deciziile luate în timpul întâlnirilor.

Reguli noi pentru cei care stau la bloc

Potrivit proiectului de lege adoptat deja de Senat, convocarea proprietarilor la adunările generale se va face prin afișare la avizier și prin tabelul nominal convocator.

În cazul în care o parte dintre proprietari nu pot fi informați prin aceste mijloace, notificarea se va face prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire sau prin alte forme de comunicare legal recunoscute, inclusiv prin mijloace electronice, utilizând datele de contact furnizate anterior, se arată în proiectul consultat de Profit.ro.

Când pot fi trimise notificările

Anunțul privind adunarea generală trebuie transmis cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită, incluzând și ordinea de zi, cu excepția adunărilor extraordinare sau a celor reconvocate, care pot fi anunțate într-un termen mai scurt.

Bloc

Bloc. Sursa foto: Arhiva EVZ

În cazul adunărilor generale reconvocate, dacă există dovada că toți proprietarii au fost convocați fie pe baza tabelului nominal, fie prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, hotărârile pot fi adoptate indiferent de numărul participanților prezenți. Este suficient votul majorității celor prezenți pentru ca deciziile să fie considerate valabile.

Schimbările vor fi aplicate din toamnă. Românii care locuiesc la bloc, obligați să le respecte

De asemenea, toate hotărârile adoptate în timpul adunărilor generale trebuie înregistrate pe loc, în timpul ședinței, în registrul unic de procese-verbale al asociației de proprietari. Procesul-verbal va fi semnat de către toți participanții, de cenzor sau comisia de cenzori, după caz, apoi va fi afișat la avizierul imobilului și transmis tuturor proprietarilor prin orice mijloc de comunicare legal acceptat, inclusiv prin mijloace electronice, folosind datele de contact furnizate în prealabil.

Proiectul legislativ este programat pentru vot în sesiunea parlamentară de toamnă. Conform procedurii, acesta va intra în vigoare după ce va fi promulgat.