Comisia mixtă moldo-română în domeniul transportului rutier s-a întrunit joi, 14 martie, într-o ședință în cadrul căreia au fost discutate subiectele ce vizează situația actuală a sectorului, identificarea și soluționarea problemelor, precum și promovarea inițiativelor comune pentru a oferi operatorilor de transport un mediu sustenabil, calitativ și sigur în efectuarea activităților profesionale, a transmis Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.
Principala decizie vizează excluderea limitărillor de oră între plecările din localitățile stabilite în graficul de circulație al serviciilor regulate de persoane între Republica Moldova și România. Asta înseamnă că mai mulți transportatori vor avea flexibilitatea de a oferi servicii după graficele proprii, nu vor fi limitări pentru a intra pe piață și presta astfel de servicii, iar pasagerii vor beneficia de o diversificare largă a serviciilor.
Transportul rutier dintre Republica Moldova și România, liberalizat
Ministerul Andrei Spînu a transmis că, în regim pilot, în exclusivitate pentru relațiile moldo-române de transport, până la data de 31 martie 2025, serviciile de transport regulat se pot desfășura fără partener, ceea ce practic reprezintă un pas esențial în liberalizarea transportului rutier dintre cele două state. Până acum, fiecare transportator din Moldova trebuie să ofere servicii având un partener din România și viceversa. Totodată această măsură poate fi prelungită de comun acord și după data de 31 martie 2025.
Reguli noi pentru transportul rutier de persoane
În ceea ce privește transportul de persoane, părțile au punctat necesitatea derulării serviciilor regulate în condiții reciproc avantajoase pentru operatorii de transport ai ambelor state, fiind adoptate următoarele decizii pentru facilitarea procedurii de autorizare:
-intrarea în vigoare, de la data semnării Protocolului ședinței, a măsurii de excludere a intervalului de o oră între plecările din localitățile stabilite în graficul de circulație al serviciilor regulate de persoane între Republica Moldova și România;
-autorizarea serviciilor regulate de persoane între cele două state fără partener, reglementarea dată fiind aplicată inițial până la data de 31 martie 2025, termen maxim de valabilitate a autorizațiilor eliberate în acest caz, cu posibilitatea prelungirii măsurii respective;
-cererile privind deschiderea serviciilor regulate pot fi aprobate din punct de vedere al îndeplinirii condițiilor de acces la serviciul regulat fără depunerea actului ce confirmă acceptul autogării pentru acordarea serviciilor, iar în termen de 15 zile operatorul de transport va prezenta documentul ce confirmă accesul în autogară / stații autorizate, în scopul autorizării graficului de circulație propus;
-admiterea la efectuarea serviciilor regulate de persoane între cele două state doar a vehiculelor care îndeplinesc cel puțin norma de poluare „Euro V sigur”, la deschiderea serviciilor regulate noi între state sau la prelungirea celor existente; aceste prevederi nu vor fi aplicate în cazul serviciilor regulate de persoane, care conform itinerarului aprobat nu depășesc distanța de 150 km pe teritoriul fiecărei părți.
-serviciile regulate ale căror autorizare expiră până la data de 31 martie 2024, se vor prelungi automat până la data de 30 aprilie 2024, fără eliberarea altor autorizații;
Referitor la efectuarea transportului de persoane prin servicii ocazionale neliberalizate, contingentul Republicii Moldova pentru anul 2024 și, preliminar, pentru 2025 a fost stabilit în număr de .1500 de autorizații de tranzit.