Ministerul Muncii a simplificat reglementările privind acordarea ajutorului de deces, a pensiilor de invaliditate sau de urmaș. Noile prevederi sunt incluse într-o Ordonanță de Urgență adoptată în ultima ședință de Guvern și sunt valabile doar pe perioada instituirii stării de urgență. Practic, actul normativ suspendă o serie de condiționalități de care depindea acordarea ajutoarelor financiare.
Actul normativ prevede că ajutorul de deces va fi acordat pentru toate persoanele decedate în perioada stării de urgență, chiar și celor care nu mai erau asigurate în sistemul public de pensii. Măsura se aplică doar celor care au avut această calitate, de asigurat la fondul de pensii, cu o lună calendaristică înainte de introducerea stării de urgență.
Ordonanța de Urgență prevede o măsură care vine în susținerea celor care beneficiază de pensii de invaliditate sau de urmaș. Pe perioada stării de urgență aceștia nu vor fi obligați să meargă la revizuirea medicală periodică. În această perioadă, se suspendă se suspendă termenele și procedurile prevăzute de lege pentru revizuirea medicală.
O altă reglementare îi are în vedere pe copiii urmași care primesc primesc pensie de urmaș cu condiția să urmeze o formă de învățământ organizată. Și în cazul lor, această condiționalitate – obligativitatea de a urma cursurile – se suspendă pe perioada stării de urgență.