CE propune reguli noi de călătorie cu avionul. Măsurile îi vizează pe pasageri

Sursa foto: Dreamstime

Verificarea documentelor de identitate la îmbarcarea în avion ar putea deveni obligatorie, printr-o normă de reglementare propusă de Comisia Europeană. În prezent, reprezentanții companiilor aviatice fac astfel de verificări, fără să fie o obligație. Astfel, aceștia se asigură că datele de pe tichetul de îmbarcare corepund cu cele din cartea de identitate.

Comisia Europeană (CE) ar putea solicita printr-un act de reglementare obligativitatea unor controale ale identității pasagerilor în momentul îmbarcării. În prezent, multe companii aeriene verifică aceste informații pentru a se asigura că datele de pe tichetul de îmbarcare corespundă cu cele din actul de identitate al pasagerului. Acest lucru ține de normele interne ale companiilor, fără să fie o obligație reglementată printr-un act normativ.

Dacă propunerea aflată în analiză la Comisia Europeană va fi adoptată, atunci verificarea identității pasagerilor va deveni o practică generală pentru toți operatorii de zbor. Această măsură se va aplica inclusiv pentru călătoriile interne sau în cadrul spațiului Schengen.

Practic, operatorii de zbor vor verifica documentele de călătorie ale pasagerilor, așa cum o fac și lucrătorii de la serviciile de frontieră.

Pasaportul va fi verificat la urcarea în avion, odată cu biletul de călătorie. Photo Shirley Hu | Dreamstime.com

Politicienii se tem de întârzieri ale zborurilor

Un europarlamentar german, Jan-Christoph Oetjen, membru al FDP, se arată îngrijorat că o astfel de procedură va duce la întârzieri la orarul de zbor. În opinia sa, „zilele în care urcam direct în avion și decolam ar putea lua sfârșit”. Oetjen consideră puțin probabil ca verificarea identității să fie efectuată simultan cu verificarea biletului la îmbarcare. De asemenea, va exista și riscul ca anumitor pasageri să li se refuze îmbarcarea în avion, este de părere europarlamentarul Oetjen.

Pe de altă parte, trebuie spus că îngrijorările sale sunt bazate doar pe speculații, dat fiind că există odar o propunere de reglementare, care nu conține și detalile cu privire la procedura de control a identității pasagerilor. Acestea vor fi stabilite pe măsură ce va fi elaborat actul de reglementare.

Dacă Comisia Europeană va duce această inițiativă până la capăt, zborurile din Uniunea Europeană ar putea intra într-o nouă eră a verificărilor obligatorii, conform publicației Der Spiegel. Pe lângă controlul exercitat de autoritățile de frontieră, la ieșirea din țară, operatorii aeronautici vor trebui să verifice, suplimentar, datele pasagerilor.