Regrupare în Forța Națională după plecarea lui Teodor Meleșcanu

Regrupare în Forța Națională după plecarea lui Teodor Meleșcanu

După plecarea din partid a lui Teodor Melescanu, Forța Națională și-a desemnat în ședința de sâmbătă președintele și prim-vicepreședintele interimar.

 

Iată comunicatul remis presei de Partidul Forța Națională:

„Biroul Permanent Central al partidului Forța Naţională, întrunit în data de 04.04.2020 în şedinţă extraordinară, a hotărât următoarele: - alegerea în funcţia de preşedinte interimar al partidului Forţa Naţională a domnului Naş Sorin-Valeriu; - alegerea în funcţia de prim-vicepreşedinte interimar al partidului Forţa Naţională a domnului Costache Cristian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Biroul Permanent Central al partidului Forţa Naţională a fost convocat în şedinţă extraordinară, la solicitarea majorităţii membrilor săi, ca urmare a hotărârii Curţii de Onoare şi Arbitraj a partidului din data de 21.03.2020, prin care s-a decis excluderea din partid a doamnei Graţiela Leocadia Gavrilescu şi a domnului Teodor Meleşcanu, hotărâre care care urma să fie supusă spre validare Biroului Permanent Central.

Decizia curţii a fost motivată de faptul că cei doi, prin demersurile întreprinse, au încercat destructurarea organizaţiilor vechi ale partidului şi crearea de organizaţii paralele ilegale în vederea obţinerii controlului asupra tuturor structurilor teritoriale ale partidului, încălcând astfel grav prevederile Statutului. Pentru a evita validarea excluderii de către Biroul Permanent Central al Forţei Naţionale, cei excluşi din partid şi-au depus demisiile înainte de începerea şedinţei.

De asemenea în cadrul şedinţei Biroului Permanent Central s-a hotărât ca subvenţia de la bugetul de stat pe care o primeşte partidul Forţa Naţională să fie donată spitalelor aflate în prima linie în lupta cu Covid 19. În acest sens, partidul va depune o iniţiativă legislativă de amendare a Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, prin care să se permită acest lucru numai pe perioada stărilor de urgenţă.

În această perioadă dificilă pentru România şi pentru întreaga lume, partidul Forţa Naţională consideră că este nevoie de o poziţie fermă pentru apărarea ideilor şi principiilor pe care le susţine şi nu de negocieri sau înţelegeri care să aducă avantaje electorale unora sau altora. Noi, Forţa Naţională, credem că actuala criză demonstrează limitele proiectului european aşa cum este el acum şi care are nevoie de o reformare radicală bazată pe promovarea identităţii, tradiţiei şi suveranităţii fiecărei națiuni şi pe apărarea și protejarea intereselor cetăţenilor fiecărei ţări”.