Registrul naşterilor de pe copac

MONUMENT. Locuitorii comunei Turia, judeţul Covasna, află ce copil s-a mai născut de pe un „arbore al vieţii” plantat în curtea primăriei.

Un trunchi de stejar, gros cât să fie cuprins în braţe de un om şi înalt de nouă metri, căruia i s-au păstrat şi din crengi, fiecare îndreptată spre o altă direcţie, reprezintă „Arborele vieţii” pentru nou-născuţii din comuna Turia.

Pe el sunt înşirate, într-o spirală, de jos în sus, medalioane de cupru aurit şi din material plastic. Fiecare medalion îşi are propriul său rost, poartă gravat pe el numele şi data naşterii ale micuţilor născuţi în comună.

Primul medalion a fost instalat în 2004 cu numele unei fetiţe, Kadar Andrea, născută pe 2 ianuarie. Ultimul copil venit pe lume, pe 4 mai, anul acesta, este un băiat, Voloncs Norbert. Între ei sunt alte 190 de medalioane, toţi copiii născuţi între timp.

Pelerinaj pe la copac

La „arbore” vin localnicii să vadă cine s-a mai născut în comuna lor de 4.000 de suflete, iar părinţii vin să se fotografieze cu plăcuţa care poartă numele copilului.

Primarul comunei, Daragus Attila, cel care a plantat „arborele” pe vremea când era doar viceprimar, crede că, peste ani, când arborele se va mai umple „copiii vor mai creşte şi îşi vor aduce aici prietenele sau prietenii să vadă unde le sunt rădăcinile”.   Asta ar fi, potrivit primarului, şi rostul unui asemenea „monument” ciudat în curtea primăriei. „Cred că şi pe aici se uită lumea prea mult pe la televizor”

Dacă pentru edil „arborele” este un motiv de mândrie, pentru turişti şi pentru câţiva localnici e un motiv de amuzament. La crâşma de peste drum de primărie, de unde se vede registrul naşterilor de pe copac, Robet Bene, aflat la a patra bere, glumeşte: „Apoi, noi cam ştim ce femeie e însărcinată, ne mai uitam din când în când pe copac să vedem cum şi-a botezat copilul şi la ce dată să ştim când să-l punem pe tată să facă cinste”.

Tovarăşul său de halbă, Burjan Tibor, râde printre dinţi, şi-a botezat al doilea băiat Oszkar şi apare pe copac. La anul, prin septembrie, ar trebui să facă cinste din nou. „Mă bat toţi la cap să le fac cinste şi râd de mine că le zic că nu am bani, că am ajuns în pom”, spune tatăl cu gura până la urechi.   O turistă, din Braşov, Manuela Pop, venită la Turia la festivalul de gătit, nu mai poate de râs. „Mi-a sărit în ochi trunchiul ăsta gol dintre molizi şi m-am apucat de citit numele. Cred că şi pe aici se uită lumea prea mult pe la televizor”, râde turista, care a promis că revină cu un aparat de fotografiat, pentru că „nu o să mă creadă prietenii dacă le povestesc”.

NUME   Jordan şi Jenifer, deliciul turiştilor

Printre cele 192 de nume inscripţionate pe medalioanele de pe „arborele vieţii” apar şi Jordan Carlos Beni, un băieţel acum în vârstă de 7 luni, dar şi Beatrix- Jenifer, care împlineşte un an luna viitoare.

Că turienii sunt nişte şugubeţi o dovedeşte şi numele celei mai dulci fetiţe din familia Duduly, născută pe 3 octombrie anul trecut şi botezată Ilka, după numele unei ciocolate, populare prin zonă, care o imită pe mai celebra Milka, numai că în locul văcuţei mov cu alb, pe ambalajul Ilka apare un hamster mov cu alb.

BOTEZ. Părinţii îşi botează copii cu nume exotice, dar şi cu nume de ciocolată