Oficiali din conducerea instituţiei sunt acuzaţi că subminează interesele acesteia, în beneficiul Camerei de Comerţ, condusă de liberalul Vlasov.
Controversele legate de intenţia guvernului Tăriceanu de a transfera Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), prin ordonanţă de urgenţă, de la Ministerul Justiţiei la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), sunt amplificate de acuzaţiile de „blat“. „Blat“ între directorul general adjunct al ONRC, liberalul Bogdan Găurean, şi conducerea CCIR, reprezentată de preşedintele Mihail Vlasov, socrul ministrului de interne, Cristian David, şi un apropiat al grupului liberal „Fenechiu“, de la Iaşi.
Potrivit mai multor oficiali, „calul troian“ introdus la vârful ONRC ar fi însuşi Bogdan Găurean. Acesta e totodată vicepreşedinte în organizaţia de tineret a PNL şi e perceput în instituţie drept omul decis să predea ONRC unei entităţi private, în speţă Camerei de Comerţ şi Industrie.
Miza e uriaşă: un buget al ONRC, estimat pe 2008 la 48 de milioane de euro, o bază cu datele a aproximativ 400.000 de firme active şi fonduri europene nerambursabile de peste 100 de milioane de euro, aşteptate să intre în conturile Registrului Comerţului. Propus ca secretar de stat
În mai 2007, la numai 26 de ani, Bogdan Găurean a fost numit consilier personal al ministrului de atunci al justiţiei, liberalul Tudor Chiuariu. În august acelaşi an, i s-a oferit şi experienţa cumulului de funcţii: Chiuariu l-a „uns“ şi director general adjunct la ONRC. Fără concurs. Două poziţii de decizie pe care Găurean le ocupă şi în prezent, noul ministru, Cătălin Predoiu, moştenindu-l drept consilier de la predecesorul său.
Mai nou, se pune problema la guvern de a-l numi pe acesta ca secretar de stat în Ministerul Justiţiei. „A existat o astfel de discuţie. Dar această numire nu intră în atribuţiile mele, premierul e în măsură să ia o decizie“, a confirmat pentru EVZ ministrul Predoiu.
Potrivit mai multor surse, însă, din ziua instalării sale la ONRC, prioritatea absolută a lui Găurean ar fi devenit schimbarea vechilor directori. Prin două mecanisme: întâi, ar fi numit câţiva interimari, cunoştinţe şi colegi de partid; apoi, ar fi organizat concursuri pentru ocuparea definitivă a posturilor, schimbând, însă, regulamentul de desfăşurare a acestora în avantajul candidaţilor preferaţi. Motivul invocat de Bogdan Găurean ţinea de „necesitatea unei noi organiză ri a instituţiei“, povestesc sursele EVZ. „Cu Vlasov am o relaţie profesională“
Potrivit aceloraşi surse, imaginea sa, de „om al camerelor de comerţ“, s-ar fi cimentat şi prin câteva episoade aparte. În septembrie anul trecut, a participat la întâlnirea camerelor de comerţ de la Râmnicu-Vâlcea, dar a lipsit, în aceeaşi zi, de la o reuniune a sucursalelor ONRC, ţinută la Sinaia.
Recent, l-a însoţit pe premierul Tăriceanu în Botoşani şi Argeş, când primul-ministru s-a declarat de acord cu transferul prin ordonanţă de urgenţă. Una dintre ultimele deplasări ale lui Găurean a avut loc în urmă cu o săptămână, pe 14 mai, la Călimăneşti. Scopul călătoriei: o Adunare Generală a Camerei de Comerţ, unde preşedintele Mihail Vlasov a dat raportul de activitate.
Şi totuşi: „Eu, personal, nu sunt un adept al acestui transfer al ONRC, iar cu domnul Vlasov am o relaţie profesională, normală. Există o legătură pe care o consider firească“, ne-a declarat, în schimb, Găurean. CRISTIAN PÅRVULESCU - PRO DEMOCRAŢIA „E adus în discuţie conflictul de interese“
Surse oficiale susţin că transferul ONRC prin ordonanţă de urgenţă ar putea fi rediscutat în şedinţa de guvern de azi, după o amânare de o săptămână. Însă executivul este abilitat să recurgă la ordonanţe doar în vacanţele parlamentare, dacă proiectele vizate nu au caracter de legi organice.
Pe de altă parte, una dintre vocile societăţii civile, preşedintele Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, este tranşant: „E o acţiune politică riscantă, căci pare a fi făcută în interesul PNL-ului. Domnul Silaghi, ministru PNL, domnul David, ministru PNL şi ginere al preşedintelui Camerei de Comerţ, aduc în discuţie conflictul de interese. Problema nu e doar politică, ci şi morală“, arată Pârvulescu.
INIŢIATORUL
Perseverentul Silaghi Până în anul 2002, baza de date şi infrastructura Registrului Comerţului au fost controlate de Camera de Comerţ a României.
Astăzi, contestatarii unui nou transfer al Registrului - de data aceasta, de la Ministerul Justiţiei la Camera de Comerţ - invocă haosul existent până în 2002 şi preţurile extrem de ridicate şi arbitrare practicate la serviciile furnizate de către gestionarii sistemului, camerele judeţene de comerţ.
Însă din primăvara lui 2005, a fost reluată ofensiva legislativă de a redirecţiona ONRC-ul de la stat la privat, reprezentat de Camera de Comerţ. Vârful de lance a fost şi este în continuare Ovidiu Silaghi, preşedinte onorific al Camerei Satu-Mare, actualmente ministru pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Parlamentul şi Curtea Constituţională i-au respins însă iniţiativele, ultima dată la mijlocul anului trecut. Predoiu - opinie separată
Totuşi, recent, Silaghi a revenit cu un proiect nou, de Ordonanţă de Urgenţă, pe care l-a postat pe site-ul ministerului pe care îl conduce fără să-l anunţe în prealabil şi pe ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu. Acesta din urmă a şi declarat public faptul că respinge iniţiativa legislativă, pe care o consideră, de altfel, neconstituţională.
Membru în partidul care l-a propulsat în guvern pe ministrul Predoiu, avocatul Mihail Vlasov, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, dar şi al filialei Iaşi, este un personaj influent în PNL, numele său fiind asociat „grupului de la Iaşi“, coagulat în jurul „baronului“ şi deputatului liberal Relu Fenechiu. De altfel, ginerele lui Vlasov, Cristian David, ocupă un minister-cheie în cabinetul Tăriceanu 2, cel de ministru de interne.