Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, acum în vârstă de 92 de ani, a fost supusă unei operații, luna trecută, pentru a a trata cataracta de la ochi de care suferea cel mai în vârstă monarh al lumii.
Informația despre starea în care se află Regina a fost făcută publică de abia vineri, de Palatul Buckingham, relatează agenția Reuters. „Pot confirma că regina a fost supusă cu succes unei operații scurte și planificate pentru a trata cataracta, luna trecută”, a declarat un purtător de cuvânt al reședinței regale, refuzând să ofere orice alte detalii jurnaliștilor.
Tratamentul primit de Regină reprezintă cea mai comună operație efectuată în arhipelagul britanic. Conform informațiilor publicate de Press Association, monarhul care se află pe tron de 66 de ani a ajuns pe mâinile medicilor de la spitalul privat „Regele Edward al VII-lea” din Londra.
Regina nu a fost nevoită să își anuleze nicio întâlnire programată după tratament, conform unei surse din interiorul palatului, deși, la unele evenimente recente, Elisabeta a II-a a fost văzută purtând ochelari.
În acest context, vineri, deținătoarea tronului a apărut zâmbind, fără ochelari, pentru a deschide Galeriile Jubileului de Diamant al Reginei la Westminster Abbey, împreună cu prințul moștenitor Charles.
Cataracta este o boală care atacă ochiul și se manifestă prin opacifierea cristalinului sau a capsulei lui. Această opacifiere este responsabilă de o scădere progresivă a vederii, la început însoțită de o jenă la lumină.