Regina Marii Britanii, străbunică pentru a doua oară
- Liviu Cojan
- 31 martie 2012, 19:25
Regina Elisabeta a II-a a devenit străbunică pentru a doua oară, odată cu naşterea lui Isla Elizabeth Phillips, nepoată a prinţesei Anne, a anunţat vineri Palatul Buckingham, informează Agerpres.
Isla Elizabeth Phillips, 3,29 kg, a treisprezecea în linia de succesiune la tron, s-a născut joi la spitalul regal Gloucestershire din Gloucester, în sud-vestul Angliei. Ea este a doua fiică a lui Peter Phillips, 34 de ani, fiu al prinţesei Anne, şi a soţiei lui de origine canadiană, Autumn, 33 de ani. Primul copil al cuplului, Savannah Phillips, s-a născut în decembrie 2010. Palatul Buckingham nu a precizat care ar fi prenumele obişnuit al fetiţei. Prinţesa Anne, 61 de ani, a decis pentru copiii ei să nu poarte titluri regale şi fiul ei Peter păstrează un profil discret, neîndeplinind obligaţii regale. Regina, soţul ei prinţul Philip, prinţesa Anne, primul ei soţ Mark Phillips şi familia tinerei mame sunt toţi sunt “încântaţi de această veste”, a declarat serviciul de presă al suveranei britanice. Regina Elisabeta, 85 de ani, îşi celebrează în acest an jubileul de diamant, marcând 60 de ani de domnie.