Regina Elisabeta a II-a a decis să iasă în lume după scandalul declanşat cu decizia lui Meghan şi Harry de a părăsi Casa Regală pentru a trăi în Canada şi SUA în funcţie de angajamentele pe care le va primi.
Aşadar, regina Elisabeta a II-a a participat luni la primul ei angajament public după anunţul neaşteptat făcut luna trecută de prinţul Harry şi Meghan, care au dezvăluit că renunţă la îndatoririle lor regale şi doresc să devină independenţi din punct de vedere financiar.
Regina Regatului Unit al Marii Britanii, care va sărbători în această săptămână împlinirea a 68 de ani de la urcarea pe tron, a vizitat baza Royal Air Force (RAF) din Marham, în estul Angliei, pentru a asista la o serie de demonstraţii aviatice şi pentru a sta de vorbă cu soldaţii din Aviaţia Regală Britanică.
A fost prima ieşire în public a suveranei de 93 de ani după ce nepotul ei Harry şi Meghan, au şocat o lume întreagă anunţând că renunţă la o parte din îndatoririle lor regale şi că vor petrece mai mult timp în Canada şi Statele Unite.
În cele din urmă, regina Elisabeta a II-a a decis ca Harry şi Megan să nu mai fie membri cu funcţii active în monarhia britanică, să nu mai folosească titlurile de "Alteţă Regală" şi să devină independenţi din punct de vedere financiar.
Regina Elisabeta a II-a a vizitat această bază militară în calitate de comandor onorific al RAF. Baza din Marham, unde lucrează 3.600 de persoane, a fost deschisă în 1916 pentru a apăra comitatul britanic Norfolk de raidurile aviaţiei germane în timpul Primului Război Mondial, potrivit Agerpres. În prezent, baza găzduieşte escadrila de avioane de luptă F-35 B Lightning.
Moştenitorul tronului, prinţul Charles, şi fiul său cel mare, prinţul William, au activat ca piloţi de avion în cadrul RAF, în timp ce prinţul Harry a fost pilot în corpul de aviaţie al armatei britanice timp de 10 ani, pe parcursul carierei sale militare care s-a încheiat în 2013.